Cum mi-am pierdut identitatea digitală și mi-am descoperit dependența de „online” pe insula Creta (III)

Aceasta este ultima parte din seria de 3 articole, în care am descoperit ce înseamnă să trăiești eliberat și în prezent.

Am găsit un camping unde am petrecut 2 nopți în siguranță deși acum nu mai aveam nimic care să merite furat. Am gustat puțin din ce înseamnă să fii liber, să nu trebuiască să ai grija lucrurilor, să poți sta pe plajă fără să te gândești la lucrurile tale. În camping mi-am întins hamacul între 2 măslini și ideea era să dorm în hamac, dar lângă mine se afla un cort mare stil cameră cu 4 paturi înăuntru, care era gol. Iarăși universul 🙂 Așa se face că am petrecut cele 2 nopți dormind confortabil în pat, protejat de insecte, free of charge. Mai greu era cu zgomotul incredibil de puternic făcut de niște insecte cu aspect foarte înfricoșător (daca nu-ți plac insectele; cred că erau cicade, dar poate greșesc), zgomot de care nu puteai scăpa nicicum, nicăieri. Deși erau peste tot judecând după zgomotul lor, erau foarte greu de observat datorită faptului că erau camuflate extraordinar de bine, având aceeași culoare precum copacii în care își trăiau scurta viață.

Plimbându-mă prin camping, am urcat pe niște scări deasupra clădirii administratorului, iar pe acea terasă era un coridor de vie și ce sa vezi? era plin de struguri negri, copți. Deci universul, da? Cât am stat în camping tot am mâncat struguri de acolo. Tot legat de mâncare (când ești în modul de supraviețuire, mâncarea e prioritară alături de adăpost, iar eu încă aveam acea stare), în timp ce exploram împrejurimile campingului, am găsit pe marginea unei străzi, un cactus imens plin de fructe. Am muncit vreo oră ca să culeg cam 1 kg de fructe coapte și apoi încă o oră ca să îmi scot cu penseta din degete perișorii aproape invizibili. Dar a meritat. În camping am cunoscut un cuplu care își făcuse tabăra de bază acolo și, pe lângă cortul lor amenajaseră mai multe acareturi care să le ușureze șederea de vreo 3 luni acolo. Aveau un aspect hippie, el cânta la chitară iar ea vocal și își ocupau sezonul cald cântând prin stațiunile litorale, baruri, terase, mutându-se după vreme și bunul plac. Cum trăiesc unii…

Elafonisi, plaja de sub stele și conectarea cu oamenii

Image result for elafonisi

Încet-încet, începeam să trec peste ce mi se întâmplase în urmă cu 2 zile. Așa că mi-am strâns casa și am plecat către a doua destinație, plaja Elafonisi, situată în partea sud-vestică a insulei. Ajung acolo după câteva ore, din autocare încep să curgă râuri de oameni și eu printre ei. Ne îndreptăm toți către plajă, în aer se simțea (pe lângă caniculă) nerăbdarea oamenilor de a atinge cu ochii una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia. Dar prima dată nu ochii au avut parte de această frumusețe pământeană, ci camerele foto ale telefoanelor. M-am așezat pe nisip și am privit în jurul meu. Majoritatea făceau poze în toate direcțiile, selfie-uri în toate pozițiile, urmate probabil de postări pe rețele de socializare. Undeva, pe lângă mine, o tânără își stresa partenerul să îi facă poze pe un bolovan și nu era mulțumită defel de lipsa talentului fotografic al acestuia. El mai avea puțin și îi arunca telefonul în apă de nervi. Dar poza trebuia să iasă brici pentru că – nu-i așa? – prietenii virtuali trebuie să vadă unde este ea și cum se tăvălea pe bolovan. Privind în jur îmi dau seama că sunt unul dintre puținii care nu face poze dar în același timp îmi dau seama că dacă aveam telefonul, aș fi făcut exact ca ei (poate nu așa exagerat și clar mai puțin faza cu bolovanul). Adică aș fi făcut poze „pentru Facebook si posteritate” înainte să mă bucur cu toată ființa de ceea ce mă înconjoară. Astfel am  văzut și înțeles pentru a doua oară în ultimele zile puterea de modificare a comportamentului pe care o au rețelele de socializare și felul insidios în care s-au strecurat în mentalitatea  noastră.

I-am lăsat în legea lor și m-am bucurat de natură prin prisma noii mele situații. Am explorat plaja în toate direcțiile și am mers până la capătul micii peninsule, unde, pe un promontoriu mai înalt rezistau în arșița soarelui și în bătaia vântului, rămășițele unei capele. Ca și la Preveli, am făcut un pic de free climbing pe un perete de vreo 8 m plin de prize tăioase la baza căruia era o dună de nisip care mi-ar fi amortizat căderea… just in case.  Spre seară puhoiul de oameni pleacă pentru că nu ai unde să dormi pe plajă și nici nu e permis și, oricum, cam toți erau acolo în excursie de o zi. Cu toate acestea, spre extremitatea sudică a plajei, printre boscheți și tufe mari, am observat  vreo 2 rulote mici și un van VW Camper vechi. Decid să îmi petrec noaptea acolo printre tufe. Plaja este pustie odată ce pleacă turiștii comozi. Acum m-am putut bucura de un apus de soare superb peste ocean, pe o plajă pustie. Ca în filme, așa cum am visat mereu. Și toate acestea, fără să fac nici o poză, totul s-a înregistrat pe retină.

În timp ce rechiziționam un scaun de plajă ca să dorm pe el între tufe, am găsit o pungă  nedesfăcută de snacks-uri, ceea ce a picat bine în lumina planului care urma să se desfășoare, dar despre care încă nu știam că avea să se întâmple. În seara aceea am cunoscut o gașcă de oameni care stăteau la cort pe lângă mine (sau mai bine zis, eu mi-am pus patul lângă ei) și m-au primit în jurul focului lor. Era o gașcă pestriță compusă dintr-un austriac care stătea în acel VW Camper, un tip din Libia, vreo 2 femei din Grecia, un cuplu din Cipru și încă 2 persoane pe care nu mi le amintesc. Le-am povestit ce mi s-a întâmplat și am primit încurajări în loc de păreri de rău. Mi-au povestit greutățile prin care au trecut și experiențele lor: fraților, viața bate filmul, iar poveștile unora dintre ei ar fi fost un bun subiect de film. Câte potențiale filme stau ascunse în poveștile de viață ale miliardelor de oameni care populează Pământul! Am împărțit mâncare, au cântat la chitara și acolo, la lumina focului, sub cerul unei nopți de august, înconjurat de străini, am descoperit ce înseamnă să te conectezi cu oamenii și natura. Deși erau străini la propriu, atunci nu-mi erau străini. A fost așa cum ar trebui să trăim toți. Austriacul mi-a dat un sac de dormit total neadecvat pentru căldura de afară (era unul cu puf pentru expediții :D) dar care și-a servit scopul și am dormit sub cel mai fantastic cer pe care mi-a fost dat să-l văd.

Plaja ascunsă și dunele dintre ienuperi

Related image

A doua zi austriacul mi-a spus despre o rezervație naturală de ienuperi bătrâni care cresc pe dune de nisip alături de o plaja cu nisip fin, unde ajung puțini oameni,  accesul nefiind foarte facil pana acolo. Trebuie să îți cari toate cele necesare întrucât nu găsești nimic acolo, deci este pentru cei care vor să fie cu adevărat acolo. Și eu voiam. Mai aveam 0.5 kg de arahide coapte, 6 banane, 6 piersici și punga aceea cu snacks găsită pe scaunul de plajă, care acum a devenit foarte valoroasă. Ne-am luat rămas bun, am luat 4 litri de apă și am pornit într-acolo cu gândul să stau cât mă țin proviziile. Nu a fost ușor să parcurg terenul accidentat cu 15 kg în spate dar răsplata a fost peste măsura efortului. Mi-am întins hamacul în interiorul unul ienupăr ale cărui ramuri creșteau divergent de la rădăcină și m-am dus în lume. Lumea, în acest caz, e un loc unde apele cristaline ale Mediteranei, care spală o plajă cu nisip fin, întâlnesc dune de nisip pe care cresc specii de ienuperi bătrâni, cu trunchiuri și ramuri contorsionate de trecerea timpului. Este primul loc unde am văzut și mers pe dune de nisip, nu mari precum cele din deșerturi evident, dar totuși dune.

Erau și corturi acolo, puse din loc în loc în așa fel încât senzația de intimitate se păstra, iar corturile erau populate mai ales de tineri și toți cei de acolo respectau natura și pe ceilalți.  Acolo poți face nudism dacă vrei, alături de oameni care nu fac asta; acolo am încercat și eu pentru prima dată. Este incredibil ce senzație de libertate îți poate da lipsa totală a hainelor. Pare greu de crezut, dar diferența dintre a avea sau nu un slip de baie pe tine este mare. Ce să mai spun despre peisaje, cerul văzut noaptea… Fără griji și obligații, în lumina recentelor experiențe trăite și a oamenilor cunoscuți, am reușit să simt libertatea și să trăiesc în prezent. Pentru că oricum altceva nu era. Hamacul, nisipul, apa și copacii au fost prietenii mei. Am stat 2 zile acolo, atât cât m-au ținut mâncarea și apa (deși am tras de ele cât am putut) și in dimineața celei de-a treia zile a trebuit să plec, dar nu aș fi plecat de acolo. Următoarea oprire, Balos.

Laguna Balos, locul unde este în regula să te lași copleșit de măreția naturii

Related image

Prind ultimul autobuz către Kissamos, orașul de unde se  pornește către plaja Balos. Nu reușesc să mă înțeleg bine cu șoferul ca să mă anunțe din timp unde trebuie să cobor ca să fiu cât mai aproape de oraș și după ce mă lasă în afara lui, din grabă, uit în autobuz pălăria găsită la Preveli. Mi-e necaz că îmi plăcea… asta e. Fac autostopul ca să ajung în oraș dar e greu, nu opresc oamenii pe aici. După o ora mă ia un tip  de treabă și îmi spune că a oprit pentru că și el a fost în situația mea și știe cum e, așa că încearcă să ajute când poate. Îmi restabilește încrederea în umanitate. Găsesc un hostel ca să petrec noaptea și dimineața devreme o tai pe jos către Balos cu o gentuță mică doar cu prosop, apă și ceva fructe pentru că sunt 15 km până acolo și nu este transport în comun. That sucks dar asta e. Laguna Balos este o regiune protejată, inclusă în Proiectul “Natura 2000” și este interzis să dormi acolo peste noapte. Acum pe bune, chiar e :).

O creastă desparte laguna de drumul de acces și cât mergi pe el nu vezi decât apele golfului Kissamos pe dreapta. Odată ajuns în parcare, urci puțin și deodată ți se dezvăluie una din cele mai frumoase priveliști posibile. Pur și simplu ți se taie răsuflarea (mai ales daca ești obosit după 15 km, din care cam jumătate sunt în urcare 🙂 ). Imediat am ajuns la o belvedere de unde coboară către plajă o potecă sinuoasă. Acolo un cuplu din Spania m-a rugat să le fac poze și am livrat material profi 🙂 Era atât de cald că mă topeam și regretam că nu am pălăria. Cum stăteam răstignit pe balustrada din pietre sorbind peisajul, văd undeva mai jos o pălărie. Se pare că universul m-a auzit și, incredibil, mi-a dat ce aveam nevoie. Era o pălărie de paie simplă și cam mare, dar era ceea ce îmi trebuia. Înarmat cu ea, cobor către plajă. Arunc tot ce am pe mine și intru în apă să mă răcoresc. După ce îmi iau doza de urgență, îmi găsesc un loc mai retras și mă las la pielea goală. Am niște apă, câteva fructe și o priveliște priceless. Experimentez din nou acea senzație dulce de libertate și de comuniune cu tot. Am traversat limba de nisip care desparte laguna de mare, și am urcat preț de 10 min poteca de pe insula care se înalță din mare până la o bisericuță închisă, apoi am dat o tură în jurul lagunei, m-am mai bălăcit puțin și am făcut plajă gol.

Mi-am dat seama că s-a făcut ora 16, ora de plecare, când am văzut că oamenii au început să părăsească plaja. Le urmez exemplul si o iau din loc  pentru că aveam de mers înapoi tot atât cât am făcut la sosire doar că acum la vale. Eram destul de obosit și din nou, universul mi-a oferit o mână de ajutor sub forma unui cuplu de pensionari suedezi care m-au dus cu mașina până la hostel. Cere și ți se va da, dar numai daca ești în acord și pe aceeași frecvență cu totul. Prind ultimul autobuz către Chania, petrec această ultimă noapte  în camping, tot la „cortul-hotel” și a doua zi sunt în avion către casă.

Cam asta a fost experiența mea pe insula Creta. Am făcut o călătorie în interior și am descoperit că viața înseamnă mai mult decât ceea ce trăiam în cotidian. Am pierdut lucruri, dar am câștigat ceva de neprețuit. Am realizat ce impact avea asupra mea mediul online și faptul că eram într-un fel prizonierul lui. Și totodată am văzut și cum este să nu mai fiu prizonierul acestuia și cum e să trăiesc liber de atașament față de lucruri. Am înțeles că în extensia mea virtuală pe FB nu eram întru totul eu cel autentic, ci o proiecție a imaginii mele despre cum aș vrea să fiu perceput de ceilalți. Aș fi vrut să imortalizez aceste momente frumoase? Da, cu siguranță. Dar poate că dacă aș fi făcut asta s-ar fi pierdut ceva din magia momentului.

Like, Share & Subscribe dacă ți-a plăcut!

Advertisements