Apus şi răsărit în ceață la refugiul Călțun

Aceasta este o intamplare despre motivatia pe care o are fiecare din noi sa faca ceva care ii place, ce stie ca ii va aduce recompense, pe de o parte, si motivele (reale sau inchipuite) pe care le gasim ca sa nu facem acel lucru.  Ma simt foarte bine pe munte dar uneori nu am chef nici sa ma misc din pat. Deci stiu ca odata ajuns acolo o sa-mi fie foarte bine dar mi-e greu pana ajung acolo.  De multe ori se da lupta asta intre efortul pe care trebuie sa il depun ca sa ma trezesc dimineata in zilele libere,  cand imi doresc sa dorm mai mult, sa conduc multi km (in Romania, ceea ce nu e usor) si recompensa pe care stiu ca o voi avea odata ce ajung acolo. Uneori castiga lenea dar de cele mai multe ori recompensa. Asa a fost si weekendul trecut.

Vineri seara m-a prins tot fara sa stiu daca sambata am chef sa plec de acasa  sau nu. Mi-am pus ceasul sa sune la 5.30 asa…just in case, poate, poate voi pleca. Sambata dimineata, dupa ce a sunat ceasul (de fapt telefonul dar faza cu ceasul vine din vremurile cand desteptarea o dadea ceasul cu clopotel 🙂 ) am reusit sa ma mobilizez si in 30 de min rucsacul era pregatit pentru o zi si-o noapte pe munte. Un motiv bun care a contribuit a fost si faptul ca se anunta vreme frumoasa si nu voiam sa pierd asta. Am ales zona Călțun din muntii Fagaras desi nu sunt cei mai apropiati de mine dar prefer sa muncesc mai mult la volan pentru cateva sute de metri in plus la altitudine. Inca inainte sa ajung la Pitesti, atmosfera foarte clara permitea vederea muntilor de la peste 150 km departare. Muntii Leota,  Iezer-Papusa, parti din Fagaras, am intrezarit chiar si curbura inconfundabila a masivului Piatra Craiului. Se anunta o zi frumoasa si ma felicitam pentru ca nu am lasat sa castige fortele malefice care ma tineau in pat :).

Am ajuns la refugiu pe la ora 4 dupa amiaza si ma asteptam sa il gasesc plin judecand dupa vremea frumoasa. Dar cand am vazut  vreo 80 de cm de zapada care stateau intre mine si usa, e devenit clar ca eram primul acolo dupa ultimele ninsori. Dupa vreo 45 de min de efort sustinut am reusit de dezapezesc intrarea. Ar fi fost mai usor daca aveam lopata de zapada dar am muncit doar cu pioletul si mainile.  Dupa un apus frumos am dormit tun. A doua zi voiam sa ajung pe varful Negoiu dar dimineata a venit cu ceata deasa si odata ajuns in Portita Caltunului am vazut ca … nu vad nimic. Pana la risipirea cetii am parcurs o parte din creasta opusa varfurilor Lespezi-Caltun pana in punctul in care a devenit foarte abrupta. Intre timp ceata s-a mai dus si am incercat din nou sa merg spre Negoiu. Acum se vedea destul de bine valea care trebuia traversata pe curba de nivel, dar la fel de bine se vedea si o linie lunga de-a lungul curbei de nivel. Initial am crezut ca sunt urme de om dar cand m-am apropiat am vazut ca e o crapatura in patura de zapada. Ceva mai jos erau urmele unei capre negre care a traversat valea. Am incercat totusi si dupa parcurgerea a vreo 200 de m, picioarele intrand pana la genunchi, am decis sa ma intorc deoarece riscul  de avalansa era prea mare. Ca sa mai diluez “esecul” am ochit o panta lunga care ducea pana la baza peretelui Lespezi-Caltun si am urcat-o. Acolo mi-am facut o mica platforma ca sa pot sta mai bine pe terenul foarte inclinat si am admirat privelistea.

Mai jos am pus intr-un clip cateva imagini si secvente din tura asta. Vizionare placuta!

Advertisements

Peretele nordic Lespezi-Caltun si rasaritul pe Negoiu

Dupa 2 weekend-uri cu ploaie la campie si ninsoare pe munte, a venit si unul cu vreme excelenta pentru o tura in Fagaras. Planul era sa urcam sambata peretele nordic Lespezi-Caltun si duminica sa prindem rasaritul pe varful Negoiu. Imi doream  sa urc peretele Lespezi din 2010 dar ocazia pur si simplu nu s-a ivit pana acum.  Asa ca pe 1 aprilie ne-am luat noaptea in cap si la ora 4.30 dimineata incepeam urcarea impreuna cu Lucian de la Piscul Negru catre refugiul Caltun.  Chiar daca era 1 aprilie, nu ne-a pacalit nimeni, nici macar vremea 🙂 .

Dupa ce am ajuns la refugiu si am lasat acolo ceva echipament, am analizat peretele, am ales ruta pe care  aveam s-o urcam, linia cu  cea mai multa gheata, si am pornit catre baza peretelui.  Lucian a mers cap toate cele 5 lungimi de coarda de aproape 60 metri. Am catarat pe gheata alpina casanta, pe stanca, pante de zapada, am mai proptit pioletii in smocuri inghetate de iarba si pojghite subtiri de gheata ce acopereau fete spalate de stanca. Intr-o regrupare am primit o gramada de bucati mici de gheata in  cap – dar casca si-a facut treaba- si o bucata de gheata  in umarul drept care m-a afectat oarecum.   Pentru asigurari am folosit suruburi de gheata, nuci in fisuri si anneau-uri dupa colturi de stanca. Am urcat intr-un ritm lejer, cu opriri pentru poze, bucurandu-ne de peisaj si inaltime, traseul avand o dificultate moderata-  WI2 in general dar cu anumite pasaje WI3 la gheata si M3 la stanca, dupa aprecierea lui Lucian. Ajunsi in creasta, am pornit catre varful Lespezi unde am impartit un baton energizant si am admirat fara sa ne grabim peisajele frumoase de iarna. Coborarea am facut-o pe hornul dintre Vf. Lespezi si vf. Cornul Caltunului in 2 rapeluri succesive din pitoanele gasite acolo si apoi alte 2 lungimi coborate cu fata la panta si coarda ancorata in zapada pe post de balustrada. Pana la ora de culcare refugiul s-a umplut. Ne-am culcat cat de devreme am putut pentru ca a doua zi urma sa ne trezim din nou la 4 dimineata pentru a urca pe vf. Negoiu.

Nu ne-am mai pus telefoanele sa sune deoarece desteptarea au dat-o grupul galagios care reprezenta mai bine de jumatate din ocupantii refugiului in acea noapte. Doua persoane au fost mai disciplinate sau mai harnice si au pornit inaintea noastra. Ne-am grabit si noi sa plecam inaintea grupului numeros ca sa evitam inghesuiala pe strunga Dracului. Am pornit in ritm alert si ne-am dat seama de progres dupa distanta dintre noi si frontalele celor 2 din fata noastra, care se tot micsora. La un moment dat cand inca era intuneric, ne-am uitat in spate catre refugiu si am vazut sirul de lumini care serpuia incet pe traseu. Am intrat in strunga Dracului  cand se crapa de ziua si la scurt timp dupa iesirea in creasta i-am ajuns pe harnicii  montanyarzi care plecasera inaintea noastra. Erau Dinu si Marlena Mititeanu, cu care am schimbat cateva vorbe si impresii dupa care am continuat catre varf  pentru ca  soarele se grabea sa  arunce primele raze. Dupa cateva minute ne-au ajuns Dinu si Marlena si impreuna am avut privilegiul de a fi martorii unui rasarit superb de pe acest varf de munte. Era destul de frig si vantul batea suficient de tare incat sa nu ne permita sa stam prea mult  intr-un loc. Am facut poze, am mai socializat cu cei 2 si am mai savurat un baton energizant Lifebar in timp ce priveam cum intunericul cedeaza locul luminii. E ceva magic in experienta aceasta, de a privi rasaritul de pe un varf inalt pe un cer impecabil.

Daaar, pana la urma a trebuit sa plecam. Cand am ajuns la intrarea in strunga, o partea din grupul numeros abia  se apropiau incet de iesire. Am mai asteptat vreo 10 min ca sa urce toti si am coborat. La refugiu ne-am facut rucsacul, ne-am luat la revedere de la Dinu si Marlena care au ajuns cu putin dupa noi si am inceput coborarea prin zapada umeda care devenea tot mai moale din cauza caldurii. Dar acea caldura arzatoare a soarelui a avut si o parte buna si am profitat de ea asezandu-ne pe iarba la bustul gol pentru un bronz de altitudine si odihna. Am stat asa vreo 20 de min poate timp in care am si atipit sub mangaierea razelor solare. Ce-as mai fi stat…. dar Lucian avea de prins un tren asa ca am pornit tot la vale.

Cu greu am putut alege doar cateva poze din cele surprinse in tura aceasta, dar asa greu cum mi-a fost, tot le-am pus intr-un scurt montaj ca sa va bucurati si voi de ceea ce am avut parte noi.

Like&Share daca ti-a placut!