Surpriza raw de la Obio.ro

Bunatati organice raw vegane de calitate, hranitoare si delicioase, de la Obio.ro 
Adrian Cadar si Obio.ro imi sunt alaturi inca din 2012. Atunci am auzit prima data de Obio.ro . Adrian s-a oferit sa ma sustina cu produse bio cand am inceput antrenamentul pentru cursa de ultra anduranta pe bicicleta. “532 km in 24 de ore” iar de atunci produsele vegane raw de la Obio au fost prezente in multe din activitatile mele outdoor (alergare, bicicleta, munte, calatorii). Acum 2 ani l-am cunoscut si in persoana pe Adrian la targul Raw Generation si pot spune ca e un om minunat asa cum am banuit. Din cand in cand Adrian ma ia prin surprindere cu un mesaj de genul “George, vezi ca ti-am pus intr-un pachet niste  rontzaieli faine pentru aventurile tale” 🙂 Cum sa nu ti se lumineze ziua cand auzi asa ceva ?
Multumesc pentru cadoul exceptional Obio.ro !

Batoane proteice si energizante, pudre proteice si superalimente, toate organice si raw ! Nutritie pentru antrenamentele cu greutati, alergare si ture montane!

Advertisements

Weekend cu peripetii si alergare pe munti

Weekendul trecut, in drum spre casa, m-am oprit in zona Brasovului pentru o tura pe munti, in Piatra Craiului si Bucegi. Sambata am pornit de la Casa Folea si am urcat pe varful La Om pe muchia Coltii Gainii. Am revazut portiuni pe care am alergat la maraton Piatra Craiului si mi-am reamintit cu placere aceasta cursa. Am vazut capre negre, unele de la o distanta care nu e mereu in avantajul lor. La coborarea am alergat putin pe muchie. Aveam cazare rezervata la cabana Gura Raului si dupa coborarea de pe munte am vrut sa scurtez drumul pana la cabana asa ca m-am luat dupa un localnic care mi-a indicat un drum care taie muntele pana acolo. Mare greseala. La un moment dat am ramas blocat cu masina in zapada pe urcare intr-o serpentina. Era intuneric si destul de frig. Am incercat sa ies punand pamant la roti dar fara succes. Am sunat pe unde am stiut insa nu am gasit ajutor nicaieri. Eram pregatit (mai degraba resemnat) sa petrec noaptea acolo si sa ma dus a doua zi dupa ajutor. Dar deodata, de pe drumul tot mai accidentat care ducea la vale aud in intuneric pasi in zapada. Cand ajunge langa maine, vad un om al muntelui calare pe un cal, tinand de capastru inca un cal. Universul l-a trimis in calea mea, imi zic. Omul era un cioban care avea salasul de iarna la 100 de metri mai sus pe o ramificatie a drumului. Isi echipeaza calul si imi trage masina din panta pe o portiune mai dreapta de unde am reusit sa ma lansez si sa urc panta pe drumul de intoarcere. Ii multumesc, il rasplatesc si ma intorc de unde am plecat cu lectie invatata. Sa nu ma mai supraestimez, nici pe mine, nici capacitatile masinii si sa nu cred ce spun toti strainii. Uneori este mai bine sa alegi drumul lung in viata. Cat traiesti, inveti.  Ajuns la cabana, mi s-a parut hotel de 4 stele gandindu-ma la situatia din care am iesit.

Duminica dimineata am pornit catre cabana Malaiesti in Bucegi. Imi uitasem acolo un buff cand am fost ultima data si profit de ocazie sa il recuperez. Cu aceeasi colegi de tura de ieri ma intalnesc la pornirea in traseu si ne ia 80 de minute sa ajungem la cabana. Am vrut sa urcam pe Hornul Mic dar ziua de ieri mi-a injumatatit resursele iar urcarea in forta pana la cabana nu a ajutat, asa ca am decis sa urcam pe Hornul Mare care are o inclinatie mai lejera si erau deja urme batute fata de  celalalt care era virgin. Zapada mare pana la horn si la fel de mare si in horn, inaintam incet. In creasta e soare si senin, vizibilitatea excelenta ne dezvaluie Bucegiul in toata splendoarea lui. Coltarii scrasnesc pe zapada inghetata si pietre. Ajungem pe varf si dupa gustarea compusa dintr-o banana, un baton, cateva chipsuri raw condimentate din spanac si napi deshidratati de la Lifefood, pornesc inapoi pe acelasi traseu. Era destul de frig pe varf si colegii mei pleaca inainte, oarecum presati si de timp. Ne luam la revedere, dar eu mentionez totusi ca s-ar putea sa ne vedem si la cabana 🙂 Dupa ce imi termin realimentarea pornesc si eu in alergarea usoara acolo unde imi permite terenul. Mi-am propus sa ii ajung din urma pana la cabana. In momentul in care plec, ii vad deja aproape de Hornul Mare, pregatindu-se de coborare. Ajung la iesirea din horn si ei coborasera hornul, erau la baza lui. Incep sa cobor si eu,  in pas grabit ce aduce a mult a alergare pe multe portiuni. Strategia functioneaza pentru ca ma apropii de ei destul de bine. Iesit din horn, continui sa cobor in alergare  si in scurt timp ii ajung. Ajung inaintea lor la cabana unde imi dau jos coltarii, ii astept si pe ei, mancam ceva iar dupa asta pornim catre forestier unde avem masinile. De data aceasta, chiar ne luam au revoir, eu pornesc in alergare si de la cabana pana la iesirea pe forestier fac 47 de minute.

A fost o tura frumoasa, nu lipsita de neprevazut (chiar daca a fost rezultatul prostiei mele) pe care am combinat-o frumos si cu un antrenament de iarna.