Surpriza raw de la Obio.ro

Bunatati organice raw vegane de calitate, hranitoare si delicioase, de la Obio.ro 
Adrian Cadar si Obio.ro imi sunt alaturi inca din 2012. Atunci am auzit prima data de Obio.ro . Adrian s-a oferit sa ma sustina cu produse bio cand am inceput antrenamentul pentru cursa de ultra anduranta pe bicicleta. “532 km in 24 de ore” iar de atunci produsele vegane raw de la Obio au fost prezente in multe din activitatile mele outdoor (alergare, bicicleta, munte, calatorii). Acum 2 ani l-am cunoscut si in persoana pe Adrian la targul Raw Generation si pot spune ca e un om minunat asa cum am banuit. Din cand in cand Adrian ma ia prin surprindere cu un mesaj de genul “George, vezi ca ti-am pus intr-un pachet niste  rontzaieli faine pentru aventurile tale” 🙂 Cum sa nu ti se lumineze ziua cand auzi asa ceva ?
Multumesc pentru cadoul exceptional Obio.ro !

Batoane proteice si energizante, pudre proteice si superalimente, toate organice si raw ! Nutritie pentru antrenamentele cu greutati, alergare si ture montane!

Advertisements

La cascade de gheata pe Transfagarasan

Weekend-ul trecut am fost din nou la gheata tot in muntii Fagaras, de data asta pe Transfagarasan. Sambata ne-am oprit pe Valea lui Stan si am catarat 2 cascade, una mai frumoasa decat alta. Desi nu am parcurs-o toata pentru ca nu pentru asta venisem, Valea lui Stan , atat cat am vazut din ea, este foarte frumoasa. Prima cascada, in 2 trepte, a avut o inclinatie moderata cu vreo 2 segmente mai inclinate si lungime de vreo 50 metri pe care Lucian a urcat-o dintr-o bucata. A doua cascada, situata in cheile inguste ale vaii lui Stan, a fost mai scurta, dar cu primul segment de vreo 15 metri foarte apropiat de verticala, cu “ciuperci” de gheata. A fost relativ cald in ultimele zile si gheata s-a mai inmuiat, a devenit chiar “lipicioasa” pentru lamele pioletilor. Plasamentele se faceau frumos, uneori chiar dintr-o singura lovitura. Dezavantajul a fost ca unele cascade curgeau destul de serios. A fost cazul cascadei botezata “Avionul” pe care Lucian a facut o incercare dar dupa cativa metri de la baza ei, era deja ud leoarca. Curgea apa pe ea de parca era primavara iar asta combinat cu structura aerata si neconsolidata a ghetii, care ar fi necesitat doar suruburi de minimum 20 cm (si nici asa plasamentele nu ar fi fost prea sigure) a facut prea riscanta escaladarea ei.

A doua zi, duminica am pornit pe Transfagarasan si la 10 minute de mers dupa Conacul Ursului, pe partea dreapta, am gasit cascada numita Inghetata Ursului. De fapt este o scurgere de apa care vara este destul de modesta dar iarna cand ingheata strat peste strat, capata aspect de cascada. Aici am avut 2 lungimi de coarda, una de vreo 50 metri si a doua de vreo 25. Cascada e formata din trepte cu pasaje verticale de diverse inaltimi si portiuni inclinate intre ele care ofera un moment de respiro intre pasajele verticale. Datorita lungimii si pasajelor, se poate spune ca e traseu de angajament. Prima regrupare a fost pe o brana inclinata  folosind trunchiurile si radacinile unor copacei. De acolo Lucian a plecat intr-o traversare ascendenta si dupa inca o portiune destul de inclinata, a urmat un pasaj vertical de vreo 5-6 metri care a incheiat catararea. A urmat un rapel destul de infricosator pe semicorzile ude iar cand am ajuns la baza cascadei mai aveam cam 50 de cm pana la nodul de la capatul corzilor.

Cand cascadele ingheata, noi le urcam

Sambata foarte dimineata am plecat pe Valea Oltului la catarare pe cascade inghetate. Asa speram noi, sa fie inghetate bine. Noi, adica eu si Lucian, un alpinist bun din Brasov si un tip fain, pe care l-am cunoscut prin intermediul unui alt tip pe care nu il cunosc personal 🙂 ciudat nu ?  😀

Ceata deasa  pe mai mult de jumatate din drum ma face sa intarzii, astfel ca ajungem la cascada Lotrisor cam pe la pranz. Nu-i bai pentru ca nu e o cascada tehnica, inclinatia foarte lejera o recomanda ca teren numai bun pentru initiarea in tainele  apei inghetate si de joaca.  In drum spre aceasta, vedem inca vreo 3 curgeri de apa inghetate, din care 2 se prezinta in stare buna de catarat iar una mai are nevoie de timp.  Pe cele 2 le bifam sa le incercam la intoarcere. Cascada Lotrisor e inghetata relativ bine, acoperita cu zapada in mare parte dar mai sunt unele pojghite subtiri pe sub care se vede apa curgand. Urcam la liber pe gheata inclinata iar sus trecem prin tunel. Cursul apei a fost deviat printr-un tunel sapat de om. Pe partea cealalta a tunelului in dreapta vedem o scurgere sub forma de turturi, careia Lucian nu ii rezista si o ia la ciocanit cu pioletii. Gheata nu e chiar pe placul lui, unde mai pui ca se mai desprind si turturi. Urca vreo 2.5-3 m, moment in care simte nevoia protectiilor de gheata. Coboara si facem cale intoarsa, descataram Lotrisorul cu spatele si revenim la coloanele de turturi echipati cu tot ce trebuie : coarda, ham, suruburi , expresuri, etc…  Acum Lucian se duce intins, dupa care il urmez eu, recuperand protectiile din gheata. Iesirea de pe coloana de gheata este foarte abrupta, daca ar fi fost acoperita cu gheata, ne-am fi distrat  🙂

Coboram in rapel, pe mijlocul tunelului, descataram din nou Lotrisorul si ne indreptam catre o frumoasa curgere inghetata pe care o vazusem  cand veneam incoace. Are vreo 25 m, este ingusta iar filarea se face direct de pe paraul inghetat. Plec cap de coarda, infiletez 3 suruburi pana sus. Aproape de iesirea superioara simt nevoia unui al patrulea surub dar nu-l am la mine. Bine ca am luat 4 expresuri totusi 😛 . Sus pun o bucla dupa un brad si Lucian ma lasa “salam” ca sa nu mai trag toata coarda sus si  recuperez suruburile in timp ce cobor. Urmeaza Lucian cap coarda iar dupa ce coboara si el plecam catre ultima catarare pe ziua de azi, pentru ca e deja amiaza tarzie. Ultima curgere de apa are cam 3 metri verticali formati din turturi mari dupa care e lejera dar destul de lunga. Ne jucam si pe aceasta iar intunericul ne prinde in rapel pe care il facem din 2 bucati din cauza lungimii si reliefului.

A doua zi pornim catre Malaia la cascada Scorus si dupa ce aflam cam pe unde e cascada pornim in traseu, lasand masina pe un forestier. Desi traseul catre cascada este marcat, noi reusim sa nu o gasim din prima. Forestierul catre cascada e destul de abrupt si accidentat   si evident ca daca bagi capul intre umeri si tragi ca locomotiva ratezi indicatorul. Asa am facut noi. Dar tot raul spre bine. Nu eu, ci raul 😀 In balaureala noastra gasim 2 cascade frumoase, prima care incepe cu o verticala de vreo 6-7 m  si apoi inclinata frumos si a doua,  lata si destul de apropiata de verticala, de vreo 10 m sau mai mult. Ca sa ajungi la a doua, trebuie sa fii foarte hotarat pentru ca traseul e dificil, se merge pe firul foarte accidentat al paraului care vine din cascada.

Cascam ochii pe GPS-uri, calculam, injuram, mai mergem  si facem cale intoarsa pana la ultima locatie cunoascuta. Vedem indicatorul catre cascada si radem unul de altul cat de destepti am fost 🙂 . dupa inca 20 de minute avem in fata inaltimea ametitoare a cascadei Scorus, vreo 50 + metri dupa cum aveam sa aflam. Ne echipam si ii las lui Lucian onoarea de a da primele gauri in gheata deoarece are experienta. Alegem linia din stanga pentru ca pe dreapta inca se vede apa sub gheata. Primii 20, poate mai multi de metri sunt atat de aproape de verticala incat poti sa ii consideri asa. Lucian merge cu incredere dar precaut. Nici aici gheata nu este ideala. Dupa ce planteaza 6 suruburi incepe sa dispara din raza mea vizuala, semn ca inclinatia peretelui de gheata incepe sa fie mai prietenoasa cu el. In scurt timp mi se termina coarda si dupa multe replici strigate, eliberez coarda din dispozitivul de filare si astept semnalul lui. Un strigat ma anunta ca pot sa incep catararea. Chiar daca faptul ca sunt legat in coarda si asigurat de sus, imi da un confort psihic, nu pot sa nu ma uit in jos cu oarecare teama pe masura ce inaltimea creste. Recuperarea suruburilor este aproape la fel de grea ca si plasarea lor, dar ma descurc. Incept sa obosesc la un moment dat (gambele si mainile), dar ma uit in sus si vad ca mai am vreo 2 metri dificili si apoi inclinatia peretelui scade suficient cat sa-mi trag sufletul. Inca un efort si sunt pe un teren ceva mai sigur. La iesirea de pe cascada Lucian imi face cateva poze 🙂 Incepem sa pregatim ancora pentru rapel si imi dau seama ca am uitat cutitul ca sa taiem cordelina. Bine ca am luat totusi niste fructe uscate 😛 Bagan niste calorii din amestecul de fructe, si apoi desfacem o bucla de cordelina prea scurta si o reinnodam dupa brad. Lucian coboara primul si dupa semnal ma pregatesc eu pentru cel mai lung rapel de pana acum. Nu pot spune ca nu am avut emotii mari. Corzile nu se comportau exemplar prin dispozitvul de rapel si cand iti atarna de ham 5 kg de fiare balanganindu-se in toate partile, nu e tocmai comod. Cobor cativa metri, ma uit in jos si vad ca avem spectatori. Continui coborarea batraneste si dupa alte cateva minute sunt la baza cascadei. Imi vine sa pup pamantul dar e numai gheata in jur 🙂

Am facut un clip cu aceasta tura la gheata, pe care va invit sa il urmariti cu placere !

Weekend cu peripetii si alergare pe munti

Weekendul trecut, in drum spre casa, m-am oprit in zona Brasovului pentru o tura pe munti, in Piatra Craiului si Bucegi. Sambata am pornit de la Casa Folea si am urcat pe varful La Om pe muchia Coltii Gainii. Am revazut portiuni pe care am alergat la maraton Piatra Craiului si mi-am reamintit cu placere aceasta cursa. Am vazut capre negre, unele de la o distanta care nu e mereu in avantajul lor. La coborarea am alergat putin pe muchie. Aveam cazare rezervata la cabana Gura Raului si dupa coborarea de pe munte am vrut sa scurtez drumul pana la cabana asa ca m-am luat dupa un localnic care mi-a indicat un drum care taie muntele pana acolo. Mare greseala. La un moment dat am ramas blocat cu masina in zapada pe urcare intr-o serpentina. Era intuneric si destul de frig. Am incercat sa ies punand pamant la roti dar fara succes. Am sunat pe unde am stiut insa nu am gasit ajutor nicaieri. Eram pregatit (mai degraba resemnat) sa petrec noaptea acolo si sa ma dus a doua zi dupa ajutor. Dar deodata, de pe drumul tot mai accidentat care ducea la vale aud in intuneric pasi in zapada. Cand ajunge langa maine, vad un om al muntelui calare pe un cal, tinand de capastru inca un cal. Universul l-a trimis in calea mea, imi zic. Omul era un cioban care avea salasul de iarna la 100 de metri mai sus pe o ramificatie a drumului. Isi echipeaza calul si imi trage masina din panta pe o portiune mai dreapta de unde am reusit sa ma lansez si sa urc panta pe drumul de intoarcere. Ii multumesc, il rasplatesc si ma intorc de unde am plecat cu lectie invatata. Sa nu ma mai supraestimez, nici pe mine, nici capacitatile masinii si sa nu cred ce spun toti strainii. Uneori este mai bine sa alegi drumul lung in viata. Cat traiesti, inveti.  Ajuns la cabana, mi s-a parut hotel de 4 stele gandindu-ma la situatia din care am iesit.

Duminica dimineata am pornit catre cabana Malaiesti in Bucegi. Imi uitasem acolo un buff cand am fost ultima data si profit de ocazie sa il recuperez. Cu aceeasi colegi de tura de ieri ma intalnesc la pornirea in traseu si ne ia 80 de minute sa ajungem la cabana. Am vrut sa urcam pe Hornul Mic dar ziua de ieri mi-a injumatatit resursele iar urcarea in forta pana la cabana nu a ajutat, asa ca am decis sa urcam pe Hornul Mare care are o inclinatie mai lejera si erau deja urme batute fata de  celalalt care era virgin. Zapada mare pana la horn si la fel de mare si in horn, inaintam incet. In creasta e soare si senin, vizibilitatea excelenta ne dezvaluie Bucegiul in toata splendoarea lui. Coltarii scrasnesc pe zapada inghetata si pietre. Ajungem pe varf si dupa gustarea compusa dintr-o banana, un baton, cateva chipsuri raw condimentate din spanac si napi deshidratati de la Lifefood, pornesc inapoi pe acelasi traseu. Era destul de frig pe varf si colegii mei pleaca inainte, oarecum presati si de timp. Ne luam la revedere, dar eu mentionez totusi ca s-ar putea sa ne vedem si la cabana 🙂 Dupa ce imi termin realimentarea pornesc si eu in alergarea usoara acolo unde imi permite terenul. Mi-am propus sa ii ajung din urma pana la cabana. In momentul in care plec, ii vad deja aproape de Hornul Mare, pregatindu-se de coborare. Ajung la iesirea din horn si ei coborasera hornul, erau la baza lui. Incep sa cobor si eu,  in pas grabit ce aduce a mult a alergare pe multe portiuni. Strategia functioneaza pentru ca ma apropii de ei destul de bine. Iesit din horn, continui sa cobor in alergare  si in scurt timp ii ajung. Ajung inaintea lor la cabana unde imi dau jos coltarii, ii astept si pe ei, mancam ceva iar dupa asta pornim catre forestier unde avem masinile. De data aceasta, chiar ne luam au revoir, eu pornesc in alergare si de la cabana pana la iesirea pe forestier fac 47 de minute.

A fost o tura frumoasa, nu lipsita de neprevazut (chiar daca a fost rezultatul prostiei mele) pe care am combinat-o frumos si cu un antrenament de iarna.

Ce mâncare ia un vegan pe munte

Am fost intrebat de multe ori ce mancare iau pe munte. Se pare ca unii vegani nu stiu cum ar putea sa isi pastreze alimentatia cand nu mai sunt in oras.  Am facut un video in care vorbesc despre ce mancare iau pentru o tura montana. La momentul postarii acestui clip, tocmai m-am intors de la tura de 2 zile pe munte.

Like & Share daca v-a placut sau daca v-a fost de ajutor !

Maraton Piatra Craiului 2016

Sau mai pe scurt MPC, Calea Inversa, din inima oamenilor in inima muntilor si inapoi.

In sens invers in acest al 11-lea an de cand s-a facut prima data. Ei bine, nu ca ar fi contat pentru mine, eu nu stiam nici sensul de parcurgere normal dar e fain ca prima mea participare la acest concurs a coincis cu aceasta editie speciala. Mai facusem diverse portiuni din traseu  deci aveam o oarecare idee despre ce ma asteapta dar tot erau segmente pe care nu le stiam deloc. Acesta a fost al doilea maraton montan al meu si a fost o alergare frumoasa care mi-a placut  exceptand cateva momente mai grele. Am vrut sa fiu si eu macar o data in fata la start dar era multime mare de oameni acolo si nu am reusit. Mai am o sansa la Hercules Maraton daca ma postez in fata cu o ora inainte de start si stau acolo cum faceam la celebrele cozi la portocale din timpurile “pre-democratice”.

Primul segment pe care nu il stiam a fost cel de urcare pana la Diana. Acum inteleg de ce s-a plecat la rupere… cei care stiau traseul au vrut sa fie cat mai in fata pe poteca single track care urca la Coltul Chiliilor. Eu am plecat ca de obicei moderat dar aveam resurse sa depasesc pe acea poteca, in schimb nu prea am avut pe unde si am fost nevoit sa ma adaptez vitezei celorlalti desi in mare parte am alergat-o usor. Odata scapat de pe acea poteca, urcarea spre Diana a fost la pas dar intr-un ritm bun datorita faptului ca am mai invatat sa urc in bete. Coborarea de la Diana catre Plaiul Foii mi-a placut si am tras destul de tare. Cred ca a fost cea mai rapida coborare pe un teren cu astfel de inclinatie si dificultate dintre toate alergarile mele si asta s-a datorat faptului ca am mai prins ceva tehnica pe coborari. Am ajuns la Plaiul Foii dupa 1h 39 min.

Mi-am invatat lectia la Ciucas X3 si am venit pregatit cu geluri, astfel nu am mai pierdut prea mult timp pe la posturile de alimentare, doar cat sa umplu bidoanele si sa ma hidratez. Fals platul care a urmat dupa Plaiul Foii a fost neasteptat de chinuitor si monoton  dar odata intrat pe urcarea catre Sparlea am bagat din nou betele in pamant si urcarea a fost destul de buna dupa standardele mele. Am incercat, conform planului initial sa iau un gel la fiecare 6 km dar dupa vreo 15 km nu am mai reusit sa ma tin de plan si e posibil ca ceea ce s-a intamplat mai tarziu sa fi fost si din cauza asta.

Portiunea de la Sparlea catre Saua Funduri a fost noua pentru mine, cu urcari care ma faceau sa arunc betele ca sa ma folosesc de maini. Dar nu le-am aruncat, dimpotriva le-am folosit la maximum. Dua 3 h 41 min am ajuns sus in sa destul de obosit sperand la un pic de apa dar n-a fost sa fie… A urmat coborarea catre Table  care s-a facut pe un teren neplacut, poteca ingusta de pamant cu iarba si pe alocuri sapata de ape si calatori. Pe asta nu am reusit s-o cobor prea repede si la un moment dat am bagat varful pantofului drept intr-o radacina de am vazut numai medalii de finisher in fata ochilor. Asta s-a lasat cu inca o unghie care sta sa cada acum. Mai am de alergat si de invatat sa alerg.

Am  trecut si de Table si mai era putin pana la ultimul punct de alimentare de la casa Folea, mai precis un deal de urcat. Asta se intampla pe la km 25…Acolo la baza dealului m-au apucat crampele musculare la cvadriceps. M-am asezat jos si am inceput sa masez muschii in timp ce priveam cum alergatori pe care cu greu ii depasisem pe urcari, acum ma depasesc ei. Am renuntat la numaratoare pe la 20, nu mai avea rost. A venit la mine un om care nu alerga in concurs dar era pe acolo in galerie, mi-a dat apa si mi-a facut un fel de stretching, apoi un alergator mi-a dat o fiola cu Mg. Ahhh, ce dar pretios in acele momente! Am stat acolo pret de 10 min si apoi am urcat cu mare greu acel deal care mi s-a parut mult mai inclinat decat tot ce am urcat in saua Funduri… Ma intrebam cum voi alerga inca apropae 13 km pana la final in astfel de conditii…Alergam acum sub iminenta reaparitiei crampelor si asta inseamna ca mai mult mergeam decat alergam. Am ajuns la pct. de alimentare de la Casa Folea dupa 5 h 1 min, unde am luat ultimele pastile cu electroliti, am baut multa apa si dupa cateva boabe de struguri am plecat.

Urmatorii cativa km au fost o combinatie de urcari si coborari pe care i-am alergat usor pentru ca din cand in cand crampele imi dadeau niste impulsuri si atunci ma opream, daca nu as fi facut asta sigur se instalau iarasi. Am mai facut niste stretching si masaj, privind la alti alergatori trecand pe langa mine….Inca 5 min de pauza… No, asa-i in tenis, mai servesti, mai esti servit…. Incepuse coborarea deja si am decis ca era timpul sa trag mai tare asa ca am dat o folosinta telefonului si castilor pe care le purtasem pana atunci degeaba. Am pus pe “repeat” o piesa de “spart pietre cu capul” si am inceput sa dau la vale cat puteam de repede in conditiile date. Piesa de spart pietre cu capul a functionat destul de bine si am mai recuperat teren reusind chiar sa mai si depasesc. Din cand in cand apareau niste senzatii de durere in muschi dar am decis sa strang din dinti si sa le suport.

Ritmurile electro-dark mergeau in bucla si asa am ajuns la Fantana lui Botorog de unde stiam cat mai este. Dar bucata aceea a fost  destul de grea fiind plat, pe final si destul de obosit. Am hotarat sa alerg constant si fara oprire pana la final ceea ce am si facut. Asfaltul care a urmat drumului pietruit a fost si mai demoralizant dar am depasit acest prag psihologic si am reusit sa alerg segmentul Botorog-finish cu aproximativ 5 min/km iar pe asfalt chiar sub 5. Am  trecut linia de finish la 5 ore 41 min, pe locul 119 in clasamentul general din cei 733 care au finalizat cursa si pozitia 45 la categorie. As fi avut un rezultat mai bun daca nu ar fi fost cele 15 min statice plus timpul pierdut prin alergarea prudenta de dupa crampe… Dar cum spuneam…asa-i in tenis  nu ?

Nu am avut timp sa fac poze in aceasta cursa iar cu putinele poze pe care le am de la fotografii de traseu am facut un scurt video.

Multumesc tipului care mi-a dat fiola cu Mg cand aveam crampe, celui care mi-a dat apa si celor care mi-au dat un sfat sau doar o vorba buna. Ajuta si astea. Una peste alta, un concurs frumos, bine organizat, o alergare frumoasa chiar daca au fost si evenimente neplacute, paste bune la final si atmosfera care te face sa simti ca apartii unui grup de oameni aparte.

Sky running in Parang

Vroiam sa mai fac un antrenament montan inainte de MPC si imi era dor de peisajele alpine ale Parangului, asa ca l-am cooptat pe Daniel, un  alergator pe care l-am cunocut la X2 Race si am pornit catre Transalpina. Dintre toate tipurile de teren pe care se poate alerga, cel mai mult imi place in zona alpina la peste 2000 de m. Nimic nu se compara cu alergarea pe o creasta la inaltime care cade abrupt intr-o parte. Am lasat masina imediat dupa pasul Urdele si am pornit in traseu cu intentia de a ajunge pe vf. Parangul Mare, iar la intoarcere ne-am abatut in caldarea glaciara Galcescu ca sa mai diversificam traseul dar si sa realimentam cu apa.  Cum a fost puteti vedea in clipul de mai jos.