Apus şi răsărit în ceață la refugiul Călțun

Aceasta este o intamplare despre motivatia pe care o are fiecare din noi sa faca ceva care ii place, ce stie ca ii va aduce recompense, pe de o parte, si motivele (reale sau inchipuite) pe care le gasim ca sa nu facem acel lucru.  Ma simt foarte bine pe munte dar uneori nu am chef nici sa ma misc din pat. Deci stiu ca odata ajuns acolo o sa-mi fie foarte bine dar mi-e greu pana ajung acolo.  De multe ori se da lupta asta intre efortul pe care trebuie sa il depun ca sa ma trezesc dimineata in zilele libere,  cand imi doresc sa dorm mai mult, sa conduc multi km (in Romania, ceea ce nu e usor) si recompensa pe care stiu ca o voi avea odata ce ajung acolo. Uneori castiga lenea dar de cele mai multe ori recompensa. Asa a fost si weekendul trecut.

Vineri seara m-a prins tot fara sa stiu daca sambata am chef sa plec de acasa  sau nu. Mi-am pus ceasul sa sune la 5.30 asa…just in case, poate, poate voi pleca. Sambata dimineata, dupa ce a sunat ceasul (de fapt telefonul dar faza cu ceasul vine din vremurile cand desteptarea o dadea ceasul cu clopotel 🙂 ) am reusit sa ma mobilizez si in 30 de min rucsacul era pregatit pentru o zi si-o noapte pe munte. Un motiv bun care a contribuit a fost si faptul ca se anunta vreme frumoasa si nu voiam sa pierd asta. Am ales zona Călțun din muntii Fagaras desi nu sunt cei mai apropiati de mine dar prefer sa muncesc mai mult la volan pentru cateva sute de metri in plus la altitudine. Inca inainte sa ajung la Pitesti, atmosfera foarte clara permitea vederea muntilor de la peste 150 km departare. Muntii Leota,  Iezer-Papusa, parti din Fagaras, am intrezarit chiar si curbura inconfundabila a masivului Piatra Craiului. Se anunta o zi frumoasa si ma felicitam pentru ca nu am lasat sa castige fortele malefice care ma tineau in pat :).

Am ajuns la refugiu pe la ora 4 dupa amiaza si ma asteptam sa il gasesc plin judecand dupa vremea frumoasa. Dar cand am vazut  vreo 80 de cm de zapada care stateau intre mine si usa, e devenit clar ca eram primul acolo dupa ultimele ninsori. Dupa vreo 45 de min de efort sustinut am reusit de dezapezesc intrarea. Ar fi fost mai usor daca aveam lopata de zapada dar am muncit doar cu pioletul si mainile.  Dupa un apus frumos am dormit tun. A doua zi voiam sa ajung pe varful Negoiu dar dimineata a venit cu ceata deasa si odata ajuns in Portita Caltunului am vazut ca … nu vad nimic. Pana la risipirea cetii am parcurs o parte din creasta opusa varfurilor Lespezi-Caltun pana in punctul in care a devenit foarte abrupta. Intre timp ceata s-a mai dus si am incercat din nou sa merg spre Negoiu. Acum se vedea destul de bine valea care trebuia traversata pe curba de nivel, dar la fel de bine se vedea si o linie lunga de-a lungul curbei de nivel. Initial am crezut ca sunt urme de om dar cand m-am apropiat am vazut ca e o crapatura in patura de zapada. Ceva mai jos erau urmele unei capre negre care a traversat valea. Am incercat totusi si dupa parcurgerea a vreo 200 de m, picioarele intrand pana la genunchi, am decis sa ma intorc deoarece riscul  de avalansa era prea mare. Ca sa mai diluez “esecul” am ochit o panta lunga care ducea pana la baza peretelui Lespezi-Caltun si am urcat-o. Acolo mi-am facut o mica platforma ca sa pot sta mai bine pe terenul foarte inclinat si am admirat privelistea.

Mai jos am pus intr-un clip cateva imagini si secvente din tura asta. Vizionare placuta!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s