Energie fara nici o calorie, exercitiu de vointa, cunoastere de sine si o doza de venin !

Acest articol pare a fi despre ciclism dar la o citire printre randuri cred ca e mai mult decat atat. O introspectie printre altele, presarata cu ceva umor. Va las pe voi sa gasiti in el posibilele conexiuni si analogii.

Trezirea la ora 7, intalnirea cu baietii la 8 pentru tura ceva mai lunga, asa, ca de weekend deoarece in cursul saptamanii facem iesiri  scurte de 30-50 km in care pedalam intens. Buuuuun….. Imi zic  sa fac un experiment, sa plec in tura fara sa mananc nimic si si sa nu iau cu mine nimic care sa ofere calorii, doar apa. Am mai alergat dimineata pe stomacul gol intre 5 si 10 km, am si pedalat asa, dar distante relativ scurte 20-40 km. Ceea ce imi propun sa fac astazi depaseste tot ceea ce mai facusem si nu am nici o idee despre cum va fi. De ce as face asa ceva? Pentru ca uneori simt nevoia sa ies din cotidian si din zona confortului, ca sa vad daca mai traiesc, poate ca am karma care trebuie arsa … multe pot fi motivele pentru care uneori unii oameni fac lucruri mai mult sau mai putin neobisnuite.  Traseul ales  este frumos si nu prea greu in conditii obisnuite, dar astazi nu e o zi obisnuita  pentru mine.

hardcore, no food bikerideGlicogenul din muschi si ficat isi face treaba primele 2 ore aproximativ.  Dar pe la km 50 si ceva incep sa ma simt sleit de putere, desi trag cat pot ca sa ma tine de baietii energizati precum bateriile Duracell 🙂 Am avut si vant frontal cam tot drumul.  Oricum raman  in urma cu o constanta care l-ar face mandru pe Max Planck iar baietii incetinesc sa ma astepte. Imi fuge mintea la mancare, multa mancare. dar nu am nimic la mine. Pe la km 60 si ceva treaba e deja serioasa, contribuind la intarzierea coechipierilor  care trebuie sa ajunga acasa la o anumita ora.  Imi ofera ciocolata in speranta ca voi accepta si voi tine ritmul. Ma mir si eu cum de reusesc sa nu ma ating de ea la cat de foame imi este… Si nu neaparat foame ca si senzatie, ci mai degraba o nevoie acuta  de energie  stiind cat mai am pana acasa. Colegii pur si simplu nu inteleg de ce fac asta, de ce am plecat nemancat, de ce nu am luat nimic la mine, de ce refuz sa mananc ce imi ofera. Sincer sa fiu, nici eu nu inteleg in totalitate. Incalcite mai sunt caile constientului dar mai ales cele ale subconstientului.

Dar decizia e luata, zarurile aruncate, la fel si manusile. Ambele. Experimentul trebuie continuat indiferent de costuri, asa ca refuz politicos ciocolata. Ma despart cu gratie  de baieti ca sa le permit sa mearga in ritmul lor si  ma lasa in plata demonilor care pusesera stapanire pe mine. In 10 minute  dispar din raza vizuala si raman singur. Sunt obisnuit sa merg singur desi singuratatea nu-mi face placere. E un partener pe care am fost nevoit sa-l accept. Desi  prind un avant temporar, nu  reusesc sa ii mai ajung, asa ca  decid sa nu ma epuizez mai mult decat este necesar, ca sa pot ajunge acasa.

Ca si cum situatia nu este destul de interesanta, o albina ratacita se lipeste de buzele mele (sa fi fost dulci oare ?), si dupa o fractiune de indecizie, lunga cat o eternitate, o alege pe cea de jos ca sa isi planteze acul. Si nu oriunde ci pe interiorul ei. Simt o durere ascutita si inlatur albina fara s-o strivesc (nici pe ea, nici coroana de minuni a lumii), dar durerea continua sub forma de pulsatii. Mai verific odata si descopar acul infipt si punga care continua sa pompeze venin in mine. Printr-o minune reusesc sa nu cad si sa opresc in relativa siguranta…scot acul si imi continui drumul cu acest nou factor  in ecuatia deja complicata in care eram. Realizez cat de umflata este buza in momentul in care vreau sa beau apa si nu inteleg de ce imi curge din gura 🙂 Strang din dinti (dar nu foarte tare ca sa nu dau de lucru stomatologului meu, desi e baiat simpatic), pentru ca din buze nu mai pot si dau inainte.

CAM02015

 Dupa ce trec de Focsani,  opresc ca sa ma odihnesc putin, timp in care  vad si cat se umflase buza. Un selfie repede ca sa am ce arata la gagici si nepoti (nu conteaza ai cui) si imi continui asceza. Visez banane, curmale, capsuni, mamaliga, cartofi, mere si multe altele…. Miroase a gratare uneori si  in starea in care sunt nu stiu ce as face  daca as fi pus in fata ispitei… Mai bine ca nu am ajuns in situatia asta… Pana in Focsani am vant lipsa si pedaland cu 32-35 km/h  vreo 20 de minute, ajung relativ intact psihic. Dar fizic incep sa ma resimt destul de tare. Apoi lucrurile se complica, reintalnesc vantul frontal…ucigator in starea in care sunt. Viteza mea  scade dramatic, practic ma tarai cu 17-20  de km/h si mai am inca 35 de km pana acasa.

Fantasmele cu mancare sunt din ce in ce mai dese. Fiecare celula din mine urla dupa zahar, aproape ca le aud….Si  kilometrii se scurg atat de incet…Creieru-mi, ramas fara combustibil, incepe sa dea rateuri. Imi pierd concentrarea destul de des, pur si simplu nu reusesc sa ma focalizez pe drum, pe trafic… mainele imi sunt grele si nu sunt sigur pe ele ca sa controlez directia. In felul asta se scurg 15 km. Ajung cu mare greu la  intersectia reper de unde mai am 17 km. Se termina si ultimele picaturi de apa….

Un singur gand ma face sa continui si sa nu clachez: ca sunt oameni care au trecut prin incercari mult  mai grele si  au reusit. Imi amintesc ce spunea unul  dintre ultramaratonisti: “Cand crezi ca ti-ai atins limitele fizice si nu mai poti continua, poti sa fii sigur ca ai ajuns abia la jumatatea distantei pe care o poti face, pentru ca abia atunci intra in actiune psihicul”. Eu nu sunt nici macar la degetul lor mic, si totusi  situatia grea in care ma aflu ma obliga  daca nu sa ma compar cu ei, macar sa imprumut  din tacticile lor mentale de a trece prin aceste incercari.

De obicei  “imi trag” o parte din energia psihica din muzica cand alerg sau pedalez sau fac altceva, dar ca tabloul sa fie complet, imi lasasem castile acasa, asa ca sunt doar eu cu gandurile mele. Mii de ganduri ce vin si pleaca in succesiune rapida, o invalmaseala de strafulgerari din trecut,  vizualizari ale lucrurilor pe care mi le doresc  acum si in viitor….si in toate astea se intercaleaza imagini cu mancarea care ma asteapta acasa…..

  CAM02018In felul asta acoper  si ultimii km pe care ii numaram febril inca de demult. In fata portii incerc sa ma tin pe picioarele nesigure iar mainile imi tremura in timp ce incerc sa manevrez cheia in poarta. Mi-a luat 5 ore si 20 min ca sa fac 119 km in conditiile descrise mai sus. Imi verific buza in oglinda si mai fac un selfie, pentru ca nu-i asa? sanatatea mea mentala e discutabila, ar spune unii 😀 Un vegan  ramas cu buza umflata. Nu e prima data si cu siguranta nu va fi nici ultima. Pentru ca asa-i in tenis 🙂 Desi, ca orice om, eu sper sa fie ultima.

CAM02017

Ma tarasc la propriu pana in bucatarie si arunc in blender 3 banane, capsuni si pasta de curmale. Aproape jumatate din shake il beau ca pe apa, si abia la restul mai mestec ceva. Acum e ceva mai bine dar nu suficient. Asa ca mai arunc o banana  si ceva capsuni in blender, si impreuna cu apa fac un lichid pe care il torn peste o portie serioasa de fulgi din porumb. Urmeaza runda a doua. De data asta mestec. Abia acum ma simt satisfacut. Celulele mele imi multumesc, la fel si materia cenusie, care, desi nu foarte multa, da drumul la niste endorfina in sistem. 🙂 Acum e bine.

CAM02019Seara vine cu un alt shake din mere, morcov, sfecla rosie, multa catina, scortisoara, cuisoare, pudra de lemongrass si ghimbir, o formula antioxidanta si nutritiva mult asteptata, necesara si cred, meritata.CAM02020Dupa sosire, inainte sa imi fac burta mare cu mancare. Acceptabil. Dar mai e de lucru.

CAM01983

Concluzii la finalul unei zile neobisnuite:

  1. Ceea ce am facut eu pare a fi usor si banal si poate ca este pentru unii. Dar pentru cei mai multi insa nu este, de aceea nu recomand asa ceva celor netrecuti prin experiente de testare a fizicului si mentalului. Cu atat mai periculos este pe bicicleta in trafic decat in alergare.
  2. Trilioanele de celule ale corpului, de la cele musculare pana la cele neuronale, functioneaza in principiu cu zahar. Priveaza-le de acest combustibil pretios  in paralel cu efectuarea unui efort fizic serios si consecintele nu vor fi prea placute, chiar periculoase functie de conjunctura.
  3. In situatii de infometare cuplata cu epuizare fizica precum aceasta, creierul cere combustibil. Este alegerea noastra daca ii dam combustibilul potrivit sau nu, dar in astfel de situatii e clar ca suntem in stare sa bagam in gura orice pare a fi comestibil. E nevoie de o vointa extraordinara si o disciplina mentala desavarsita sa facem alegerea corecta chiar si cand suntem acolo unde credem noi ca este limita.
  4. Limitele nu exista pentru a fi depasite ci pentru a fi impinse mai departe. Cu fiecare nou pas in aceasta directie, facem si un pas catre cunoasterea noastra, ca oameni, pentru definirea noastra. Pentru ca numai atunci cand iesim din zona confortului fizic si mental, descoperim noi aspecte ale personalitatii noastre.
  5. Am refuzat ciocolata oferita cu bunavointa, intr-un moment critic, de partenerii de drum si mie imi place FOARTE MULT ciocolata. Iar asta spune ceva. Vointa se educa… greu si in timp, dar se educa si atunci cand ajungi la un anumit nivel de control al impulsurilor si poftelor, abia atunci simti si satisfactia ca nu a fost totul in van.
  6.  Daca vrei sa faci ce iti place, lupta pentru asta. Daca vrei sa obtii ceva ce iti doresti, lupta pentru asta. Fie ca e un lucru, o situatie sau pentru iubire. Dar mai les pentru ultima merita sa lupti. Chiar daca totul pare impotriva ta. Lupta pentru ca intotdeauna exista o sansa chiar daca nu o vedem la inceput. Lupta ca sa nu ai regrete. Lupta pentru tot ceea ce crezi ca meriti. Pentru tine si pentru altii.

Poate ca  ultima concluzie nu are multa legatura cu subiectul….sau poate ca are… Oricum ar fi, asa am simtit acum, sa astern pe tastatura acest gand. Pentru ca ma ajuta pe mine si sper sa ajute si pe altii.

Like, Share & Follow Blog daca ti-a placut !

 

Advertisements

6 thoughts on “Energie fara nici o calorie, exercitiu de vointa, cunoastere de sine si o doza de venin !

  1. Felicitări! Te urmăresc pe fb si ești un model de vointa. Punctul 4 de la comentarii e foarte frumos spus! Te rog sa-mi dai voie sa-l reținut si eu. Si sa-l urmez, pe cât posibil.
    Florina

  2. poti te rog sa-mi spui de unde ai cumparat pudra de lemongrass?nu am gasit deact intr-un singur loc si nu sunt asa de sigura de sursa.mersi mult si spor in tot ceea ce faci.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s