Sky running in Parang

Vroiam sa mai fac un antrenament montan inainte de MPC si imi era dor de peisajele alpine ale Parangului, asa ca l-am cooptat pe Daniel, un  alergator pe care l-am cunocut la X2 Race si am pornit catre Transalpina. Dintre toate tipurile de teren pe care se poate alerga, cel mai mult imi place in zona alpina la peste 2000 de m. Nimic nu se compara cu alergarea pe o creasta la inaltime care cade abrupt intr-o parte. Am lasat masina imediat dupa pasul Urdele si am pornit in traseu cu intentia de a ajunge pe vf. Parangul Mare, iar la intoarcere ne-am abatut in caldarea glaciara Galcescu ca sa mai diversificam traseul dar si sa realimentam cu apa.  Cum a fost puteti vedea in clipul de mai jos.

Ciucas X3- un concurs veteran care promite multe…

…si a livrat tot ceea ce a promis, ba chiar mai mult.

Imi plac foarte mult concursurile de alergare montana. Imi plac si mai mult astea care au in denumire un “X”. Unde vad “X” o iau razna🙂 . Pentru mine X-ul inseamna aventura si  explorarea naturii si necunoscutului  dar mai ales a naturii interioare, a mediului intern unde se gaseste mare parte din fiinta noastra.  Dupa ce am aflat ca s-a anulat Transilvania Trail Traverse la care imi doream sa merg, am cautat un alt concurs care sa mai puna o caramida la dificultatea celor  anterioare. Numai bine ca am aflat de Ciucas X3 si mi-am spus ca  dupa 4 concursuri montane cu distante cuprinse intre 18 si 30 km, a venit timpul pentru primul maraton montan.

Am ajuns la Cheia odata cu intunericul dupa o cursa nebuna pe asfalt. Cu masina. Acolo m-am intalnit cu parintii care aveau treaba la Brasov si au venit special la Cheia ca sa-mi aduca fructe de acasa. In 3 minute am umplut portbagajul cu vreo 20 de kg de struguri, rosii, prune, mere, smochine si cele mai bune rosii cherry. Hotelul meu pentru aceasta alergare a fost masina. Cu greu am reusit sa fac loc saltelei gonflabile printre laditele cu fructe si restul bagajului. Apoi am fost sa imi iau kitul si cand am dat cu ochii de panoul cu participant am zis ca nu-i adevarat. In total au fost aproximativ 1400 de oameni inscrisi, ceea ce este foarte mult (in sensul bun) pentru un concurs de alergare montana. Dar cum spuneam, X3 are “pedigree” si  nu mi-a fost greu sa vad asta uitandu-ma in urma la celelalte editii, desi a fost prima mea participare la acest concurs. Alergarea  in general si  cea montana  in special incepe sa devina sport national in Romania. Ceea ce e minunat.

Atmosfera faina in Sala Sporturilor, centrul de comanda si control, am revazut cu placere oameni pe care i-am cunoscut sau intalnit la alte concursuri, am cunoscut si unii noi. Inca de la procedura de ridicare a kitului se vede nivelul de organizare al evenimentului. Ca un ceas mecanic bine acordat. Kitul luat, tricoul probat, direct in sacul de dormit si la somn. Am oarece emotii pentru maratonul de maine.

M-am trezit cu 3 ore si jumatate inainte de start. A urmat ritualul specific inainte de concursuri: baut apa, toaleta, mancat 2 banane si niste curmale, alergare de incalzire, toaleta, baut apa, iar alergare si iar toaleta. Plus inca o banana. Strategia mea pentru acest prim maraton a fost sa incep usor si  sa mentin un ritm constant dar suficient de usor cat sa imi permita sa nu ma opresc deloc. Pana acum  nu m-am oprit deloc in nici un concurs, am fost mereu in miscare, fie alergare fie mers  pe urcare. Mi-am propus sa termin in 5 ore.

Mai sunt 15 min pana la start, o trupa bate tobele, marea de alergatori imbracati in toate culorile  e in asteptare. E un fel de frenezie, dar una placuta, pozitiva. Ultramaratonistii -o specie de oameni aparte, intre care  de mult visez sa ajung- au plecat la 6 dimineata. Se fac ultimele verificari, ajustari ale echipamentului, ceasurile de alergare bipaie aproape simultan…. 3, 2, 1… peste 1200 de alergatori pornesc intr-o aventura, pentru unii noua, pentru altii e ca o prajitura din care au mai mancat, dar e atat de buna incat mai vor. Plutonul se intinde ca un sarpe colorat pe soseaua care duce in padure.

Traseul maratonului nu e usor, nici nu era de asteptat asta, dar e frumos. Alergarea prin niste chei de-a lungul unui parau  flancat de pereti stancosi inalti este ceva special. La fel este si urcarea pe varful Ciucas care este grea dar rasplatita cu peisaje minunate. Urcarile solicitante alterneaza cu forestierele alergabile si curbele de nivel. Un traseu care nu m-a plictisit si m-a tinut in prize tot timpul.  Restul e poveste de alergare montana. Fiecare dupa planul lui si puterile lui.

La un moment dat am acelasi ritm cu un alergator de 50+ ani si aflu ca a mers la cateva ultra.  Ii spun ca e primul maraton si ce timp vreau sa scot dupa care imi zice sa fiu realist  si sa ma bucur de 5 ore 30 min. Omul are experienta, stie ce spune, dar intr-un sertar ascuns al mintii mele e un biletel pe care scrie ca pot si mai bine de atat.  Surprinzator este ca nu m-a durut nimic si nu am avut incidente neplacute.  Am alergat intr-un fel pe care l-as numi “fluid si  elegant” si am trecut linia de finish dupa 5 ore si 18 min. Lectie invatata pentru viitor: mai putin timp petrecut la punctele de alimentare prin planificare mai inteligenta a cursei in ceea ce priveste alimentatia si hidratarea. SI muuult antrenament.

Happening din alergari pe munte🙂 La coborarea de pe vf. Ciucas o fata in spatele meu imi cere ajutorul. Are crampe si ma intreaba daca am Mg. Nu am dar ii dau 2 pastile cu electroliti care contin si ceva Mg. Dupa 3 min ajungem la o cotitura in traseu unde sunt 2 voluntari care indruma. Fata afla cu surprindere ca este prima sau a doua care trece pe acolo. Ii spun ca are sanse mari la podium si cu impulsul electrolitilor, al vestii si al incurajarii mele, ii da tare inainte. Dupa cateva zile ma contacteaza si imi spune ca a iesit pe podium datorita mie (pastilelor mai precis🙂 ).

Am facut si un scurt clip in care am incercat sa surprind cate putin din acest concurs frumos si acest eveniment remarcabil. Vizionare placuta!

 P.S. Traseul a fost bine marcat, puncte de alimentare suficiente si bine dotate, o organizare generala foarte buna si multi voluntari care stiau cu ce se mananca un concurs de genul asta. Plus fotografi care  fac posibil sa avem amintiri  frumoase. Toate astea fac din  Ciucas X3 un concurs care nu se dezminte de reputatia pe care si-a facut-o in timp. Unul de elita.

Gorun Trail- O surpriza placuta in peisajul concursurilor de alergare

La unele concursuri mergi pentru ca au traditie in spate. La altele mergi tocmai pentru ca nu au si vrei sa vezi ceva nou. Gorun Trail Run a fost ca hit al anilor ’80, ceva care a venit de nicaieri si a ars stralucitor ca un meteorit in atmosfera Pamantului.

Am aflat de acest concurs de la o prietena. Dupa ce am fost la X2 Race eram chitit pe Ciucas X3 si mi-am spus ca pana atunci nu mai fac nimic. Dar am primit o invitatie (virtuala) la un concurs care se chema Gorun Trail. Nu mai auzisem in viata mea de Mercheasa, acest satuc din judetul Brasov. Google Maps ma edifica repede si aflu ca e undeva pe langa Rupea, pe drumul Brasov-Sighisoara, daca te abati vreo 10 km la dreapta. Cand primesti invitatie, trebuie sa o dai mai departe (un fel de ‘pay it forward’), asa ca invit si eu pe cineva din Brasov, pe sistemul “e aproape de tine, pacat sa pierzi ocazia”.

Ce ocazie? Pai dupa ce am citit descrierea cursei mi-au trebuit cam 2 secunde sa spun “Da merg acolo” :)  Organizatorii spuneau ca vedeta satului este un gorun de vreo 900 de ani, al doilea ca vechime din Romania (cel mai batran e in jud. Suceava), iar traseul alergarii bifeaza alte 4 obiective interesante: un lac ale carui ape au culoarea smaraldului, un canion cu straturi de roci inrosite prin oxidarea in contact cu aerul, un Vulcan stins si niste coloane de bazalt. Cand citesti asa ceva, poti sa nu lasi imaginatia sa lucreze, poti sa spui nu ? Eu nu am putut si la fel ca mine inca 250 de alergatori.  Asa ca am ales traseul de 30 km in ideea ca ar fi un bun antrenament pentru maratonul Ciucas X3. Unde mai pui ca era prima editie  a acestei alergari si de obicei primele au tendinta sa iasa fain.

Conform indicatiilor de pe site-ul evenimentului, mi-am rezervat cazare la o doamna din sat. Ajungem in sat noaptea si sunam gazda desi fusesem avertizati ca in afara de Cosmote nu exista semnal acolo. Deci gazda nu raspunde. Inarmat doar cu numele ei, purcedem la a cere indicatii de la localnici. Numai daca i-am gasi. E pustiu pe acolo de zici ca s-a dat cu gaz lacrimogen. De fapt pustiu nu era, doar ca nu stim noi unde sa cautam. Gasim 3 tineri amabili care  ne dau oarece indicatii apoi merg si la fata care vinde la magazinul satului. Compilez cele 2 seturi de indicatii apoi peste 3 ulite si un pod mai incolo, facem dreapta catre “casa cu garaj”. Cand nu e decat o casa cu garaj, acesta poate fi un reper major🙂 Acolo era inca o masina probabil in aceeasi situatie ca noi si dupa cateva cuvinte stim ca ei sunt colegii cu care mai tarziu aveam sa impartim cabana. Gazda nu era acasa dar fata ei ne indruma catre cabana lor din padure. Dupa inca 10 minute suntem acolo si privim cu ochii scursi frigiderul plin cu mancare vegetariana (ok, era si slanina si branza acolo pentru orice eventualitate😀 ).

Mai mult despre cum am ajuns la casuta din padure (precum si despre atmosfera si desfasurarea evenimentului) puteti citi si AICI, cei 2 protagonisti ai povestii fiind colegii nostri de la cabana, niste oameni supercool ca sa folosesc un singur cuvant (care nu exista in dictionar :D) care sa le cuprinda pe toate celelalte. In jurul nostru  si in acea seara in care am ajuns in Mercheasa, coincidentele au fost parca intretesute in insasi fibra vietii (asta da metafora :P).

Sa recapitulam. Suntem 4 oameni intr-o cabana din padure, frigiderul e plin cu mancare buna, nu este semnal, iar cerul noptii e absolut superb. Mii de stele  sunt vizibile iar bratul galaxiei noastre ofera o priveliste fascinanta. Tin un scurt curs de astronomie observationala cu cei interesati si le arat prin binoclu galaxia vecina, Andromeda. Dupa ce toata lumea este incantata de faptul ca fotoni emisi de stelele Andromedei de la 2.6 milioane de ani lumina au intrat in retina lor pamanteana, mergem la culcare. Ne asteapta o cursa frumoasa maine.

In clipul de mai jos, va invit sa va faceti o idee despre acest concurs si mai ales despre zona in care s-a desfasurat, o zona despre care multi nu stiu nimic dar care are un mare potential turistic. Sunt convins ca toti participantii la cursa vor duce vorba in tara si  oamenii vor veni sa vada aceasta zona iar in acest proces sa ajute si la dezvoltarea turismului rural de acolo.

P.S. Organizarea concursului a fost dupa toate regulile scrise si nescrise ale concursurilor de alergare, iar staff-ul si voluntarii au adus un plus de valoare unui eveniment deja foarte bine gandit si facut. Totul legat de acest concurs spune ca vor mai fi si alte editii. Multumiri !

X2 Race 2016- Pe creasta Fagarasilor

Sunt relativ nou in alergare in general si foarte nou in cea montana in special. Dar asta nu ma impiedica sa visez. Iar eu visez mult si des la tot felul de lucruri si mai ales cu ochii deschisi🙂 Era prin iunie cand am descoperit aceasta cursa si nu a fost nevoie decat sa vad clipul “Carpe Diem” de pe site ca imaginatia mea sa explodeze. Am vazut ca este o cursa grea dar mereu am fost atras de evenimente de anduranta. Nu stiu de ce imi doresc sa imi supun corpul si mintea la incercari care ies mult din zona de confort dar se pare ca e o constanta in viata mea. In timpul unui astfel de eveniment solicitant care imi testeaza limitele ma tot intreb de ce o fac si imi spun ca e ultima data, dar apoi, cand se termina ma pomenesc cautand un altul cel putin la fel de greu…. Deci las deschis acest subiect deoarece momentan nu am nici un raspuns. Probabil ca motivul e adanc ascuns in subconstient, cu radacini in  evenimentele importante care mi-ai modelat viata. Poate ca il voi gasi tot in timpul unui astfel de incercari sau poate ca va trebui sa caut in alta parte. Pana atunci mai alergam un pic🙂

Conform descrierii de pe site, INOV8 X2 RACE este o cursă deosebit de spectaculoasă prin traseul tehnic și diferența de nivel uriașă (1900m D+) raportată la lungime (18km), ce se desfășoară integral la peste 2000m, în Munții Făgăraș, ajungând până pe al doilea cel mai înalt vârf din Carpații României, Negoiu (2535m). Pentru a participa la aceasta cursa, e nevoie sa fii terminat o cursa de minim 15 km si 1000 m diferenta de nivel. Pentru mine, cursa necesara pentru inscrierea la X2 a fost cea de la Cozia care a avut 30 de km si 2000 m diferenta de nivel. Dublu fata de cerinte, ca sa fiu sigur ca o termin pe aceasta🙂 desi asta nu reprezinta o garantie. La X2 au luat startul 199 de concurenti dintre care 189 au ajuns la final in limita timpului. Acum ca am terminat onorabil aceasta cursa, visez la pasul urmator si anume sa particip si sa termin 2X2, cursa lunga de 45 km si 4500 m diferenta de nivel. Pentru ca daca nu ai un vis, ce e viata ? Visele ne mentin tineri. Dar gata cu vorbele si filosofia, voi lasa imaginile sa trasmita ceea ce eu nu pot. Vizionare placuta !

P.S. Un concurs organizat excelent motiv pentru care multumesc organizatorilor si voluntarilor pentru efortul depus ca sa aduca impreuna in aceeasi zi 425 de oameni nebuni si hotarati din toata tara si din toata Europa.

Runsilvania Wild Race 2016- In salbaticia Apusenilor

A 5-a editie a concursului de alergare montana Runsilvania Wild Race s-a desfasurat pe 30 iulie in masivul Vladeasa din muntii Apuseni, startul fiind in apropiere de Rachitele.  Am aflat de acest concurs de la Adrian Simion, organizatorul principal, in 2012 cand m-a insotit cu motocicleta o buna parte din drum in timpul cursei mele cu bicicleta de la Tecuci la Cluj. Peisaje frumoase si salbatice, traseu cu dificultate ridicata si pe final de-a dreptul salbatic, prin padure, potecile fiind doar o dorinta desarta. Ploile abundente din zilele precedente au facut cursa mai interesanta, noroiul devenind prieten si dusman al alergatorilor pe multe portiuni de drum forestier. Seara s-a incheiat cu foc de tabara, muzica live si o gustare cu slana perpelita la foc, ceapa si paine. Nimic potrivit pentru un frugivor😀 dar aveam la mine banane si piersici. Vizionare placuta !

Alergare montana in masivul Buila-Vanturarita

 E greu sa te antrenezi pentru concursuri de alergare montana la campie si cum  am 3 alergari montane in viitor (Runsilvania Wild Race, INNOV8 X2 si  Ciucas X3) am vrut sa  mai alerg si la inaltime. Asa ca am pornit spre Buila-Vanturarita despre care se spune ca e un Piatra Craiului mai mic.  Atunci cand merg pe muchia unei creste ascutite, urc o vale de abrupt sau urc pe o creasta simt ca traiesc cu adevarat. Probabil pericolul ma face sa ma simt mai viu🙂 Uitasem cat de mult imi place asta. Acolo la inaltime este o liniste desavarsita (daca nu bate vantul) iar croncanitul lui Corvus Corax  se propaga din creste pana in vai. E atat de liniste incat poti sa-ti auzi bataile inimii si si bataile aripilor corbilor. Traseul meu a  inceput pe un drum forestier din satul Pietreni, comuna Costesti, jud. Valcea.

Vizionare placuta!