Peretele nordic Lespezi-Caltun si rasaritul pe Negoiu

Dupa 2 weekend-uri cu ploaie la campie si ninsoare pe munte, a venit si unul cu vreme excelenta pentru o tura in Fagaras. Planul era sa urcam sambata peretele nordic Lespezi-Caltun si duminica sa prindem rasaritul pe varful Negoiu. Imi doream  sa urc peretele Lespezi din 2010 dar ocazia pur si simplu nu s-a ivit pana acum.  Asa ca pe 1 aprilie ne-am luat noaptea in cap si la ora 4.30 dimineata incepeam urcarea impreuna cu Lucian de la Piscul Negru catre refugiul Caltun.  Chiar daca era 1 aprilie, nu ne-a pacalit nimeni, nici macar vremea 🙂 .

Dupa ce am ajuns la refugiu si am lasat acolo ceva echipament, am analizat peretele, am ales ruta pe care  aveam s-o urcam, linia cu  cea mai multa gheata, si am pornit catre baza peretelui.  Lucian a mers cap toate cele 5 lungimi de coarda de aproape 60 metri. Am catarat pe gheata alpina casanta, pe stanca, pante de zapada, am mai proptit pioletii in smocuri inghetate de iarba si pojghite subtiri de gheata ce acopereau fete spalate de stanca. Intr-o regrupare am primit o gramada de bucati mici de gheata in  cap – dar casca si-a facut treaba- si o bucata de gheata  in umarul drept care m-a afectat oarecum.   Pentru asigurari am folosit suruburi de gheata, nuci in fisuri si anneau-uri dupa colturi de stanca. Am urcat intr-un ritm lejer, cu opriri pentru poze, bucurandu-ne de peisaj si inaltime, traseul avand o dificultate moderata-  WI2 in general dar cu anumite pasaje WI3 la gheata si M3 la stanca, dupa aprecierea lui Lucian. Ajunsi in creasta, am pornit catre varful Lespezi unde am impartit un baton energizant si am admirat fara sa ne grabim peisajele frumoase de iarna. Coborarea am facut-o pe hornul dintre Vf. Lespezi si vf. Cornul Caltunului in 2 rapeluri succesive din pitoanele gasite acolo si apoi alte 2 lungimi coborate cu fata la panta si coarda ancorata in zapada pe post de balustrada. Pana la ora de culcare refugiul s-a umplut. Ne-am culcat cat de devreme am putut pentru ca a doua zi urma sa ne trezim din nou la 4 dimineata pentru a urca pe vf. Negoiu.

Nu ne-am mai pus telefoanele sa sune deoarece desteptarea au dat-o grupul galagios care reprezenta mai bine de jumatate din ocupantii refugiului in acea noapte. Doua persoane au fost mai disciplinate sau mai harnice si au pornit inaintea noastra. Ne-am grabit si noi sa plecam inaintea grupului numeros ca sa evitam inghesuiala pe strunga Dracului. Am pornit in ritm alert si ne-am dat seama de progres dupa distanta dintre noi si frontalele celor 2 din fata noastra, care se tot micsora. La un moment dat cand inca era intuneric, ne-am uitat in spate catre refugiu si am vazut sirul de lumini care serpuia incet pe traseu. Am intrat in strunga Dracului  cand se crapa de ziua si la scurt timp dupa iesirea in creasta i-am ajuns pe harnicii  montanyarzi care plecasera inaintea noastra. Erau Dinu si Marlena Mititeanu, cu care am schimbat cateva vorbe si impresii dupa care am continuat catre varf  pentru ca  soarele se grabea sa  arunce primele raze. Dupa cateva minute ne-au ajuns Dinu si Marlena si impreuna am avut privilegiul de a fi martorii unui rasarit superb de pe acest varf de munte. Era destul de frig si vantul batea suficient de tare incat sa nu ne permita sa stam prea mult  intr-un loc. Am facut poze, am mai socializat cu cei 2 si am mai savurat un baton energizant Lifebar in timp ce priveam cum intunericul cedeaza locul luminii. E ceva magic in experienta aceasta, de a privi rasaritul de pe un varf inalt pe un cer impecabil.

Daaar, pana la urma a trebuit sa plecam. Cand am ajuns la intrarea in strunga, o partea din grupul numeros abia  se apropiau incet de iesire. Am mai asteptat vreo 10 min ca sa urce toti si am coborat. La refugiu ne-am facut rucsacul, ne-am luat la revedere de la Dinu si Marlena care au ajuns cu putin dupa noi si am inceput coborarea prin zapada umeda care devenea tot mai moale din cauza caldurii. Dar acea caldura arzatoare a soarelui a avut si o parte buna si am profitat de ea asezandu-ne pe iarba la bustul gol pentru un bronz de altitudine si odihna. Am stat asa vreo 20 de min poate timp in care am si atipit sub mangaierea razelor solare. Ce-as mai fi stat…. dar Lucian avea de prins un tren asa ca am pornit tot la vale.

Cu greu am putut alege doar cateva poze din cele surprinse in tura aceasta, dar asa greu cum mi-a fost, tot le-am pus intr-un scurt montaj ca sa va bucurati si voi de ceea ce am avut parte noi.

Like&Share daca ti-a placut!

Alergare pe Cozia in 2 anotimpuri

Daca vreau sa fac o alergare montana pentru care sa nu trebuiasca sa conduc o jumatate de zi, muntele Cozia este cea mai apropiata locatie de mine. Asa ca mi-am luat hamacul si echipamentul de alergare si in mai putin de 2 ore eram la baza masivului in satul Pausa. Cu gandul sa fac o alergare mai lunga am luat 2 batoane Lifebar  (ceea ce s-a dovedit a fi cam putin) si am plecat de la baza muntelui la inceput de primavara ca sa gasesc un sfarsit de iarna sus la inaltime. Zapada si-a facut aparitia pe traseu cam de pe la 1500 de metri in zonele care nu vad soarele prea des. Nu ma asteptam sa mai gasesc zapada pe un munte care nu e prea inalt dar traseul s-a dovedit alergabil chiar si in aceste conditii. La cabana Cozia am facut o mica pauza si am mancat un baton dupa care am continuat alergarea inca vreo 5 km in coborare pe forestierul inzapezit din partea de nord a masivului. Cei 5 km au fost mult mai greu de urcat inapoi catre cabana mai ales pe zapada, daaaar…. tot ce coboara trebuie sa si urce. De la cabana am hotarat sa cobor pana la manastirea Stanisoara pe alt traseu ca sa mai fac variatie. Pe acest traseu am intalnit un indicator care ma sfatuia sa urc pe un varf de stanca si sa admir peisajul ceea ce am si facut. Coborarea pe forestier de la Stanisoara pana la punctul de plecare am  fost relativ usoara datorita gravitatiei dar consumul energetic mare si alimentarea insuficienta s-au facut simtite. Dupa ce am ajuns, mi-am luat termosul cu ceai si budinca de chia cu smochine si goji, am intins hamacul si m-am bucurat de peisaj si mancare leganat in hamac.

Surpriza raw de la Obio.ro

Bunatati organice raw vegane de calitate, hranitoare si delicioase, de la Obio.ro 
Adrian Cadar si Obio.ro imi sunt alaturi inca din 2012. Atunci am auzit prima data de Obio.ro . Adrian s-a oferit sa ma sustina cu produse bio cand am inceput antrenamentul pentru cursa de ultra anduranta pe bicicleta. “532 km in 24 de ore” iar de atunci produsele vegane raw de la Obio au fost prezente in multe din activitatile mele outdoor (alergare, bicicleta, munte, calatorii). Acum 2 ani l-am cunoscut si in persoana pe Adrian la targul Raw Generation si pot spune ca e un om minunat asa cum am banuit. Din cand in cand Adrian ma ia prin surprindere cu un mesaj de genul “George, vezi ca ti-am pus intr-un pachet niste  rontzaieli faine pentru aventurile tale” 🙂 Cum sa nu ti se lumineze ziua cand auzi asa ceva ?
Multumesc pentru cadoul exceptional Obio.ro !

Batoane proteice si energizante, pudre proteice si superalimente, toate organice si raw ! Nutritie pentru antrenamentele cu greutati, alergare si ture montane!

La cascade de gheata pe Transfagarasan

Weekend-ul trecut am fost din nou la gheata tot in muntii Fagaras, de data asta pe Transfagarasan. Sambata ne-am oprit pe Valea lui Stan si am catarat 2 cascade, una mai frumoasa decat alta. Desi nu am parcurs-o toata pentru ca nu pentru asta venisem, Valea lui Stan , atat cat am vazut din ea, este foarte frumoasa. Prima cascada, in 2 trepte, a avut o inclinatie moderata cu vreo 2 segmente mai inclinate si lungime de vreo 50 metri pe care Lucian a urcat-o dintr-o bucata. A doua cascada, situata in cheile inguste ale vaii lui Stan, a fost mai scurta, dar cu primul segment de vreo 15 metri foarte apropiat de verticala, cu “ciuperci” de gheata. A fost relativ cald in ultimele zile si gheata s-a mai inmuiat, a devenit chiar “lipicioasa” pentru lamele pioletilor. Plasamentele se faceau frumos, uneori chiar dintr-o singura lovitura. Dezavantajul a fost ca unele cascade curgeau destul de serios. A fost cazul cascadei botezata “Avionul” pe care Lucian a facut o incercare dar dupa cativa metri de la baza ei, era deja ud leoarca. Curgea apa pe ea de parca era primavara iar asta combinat cu structura aerata si neconsolidata a ghetii, care ar fi necesitat doar suruburi de minimum 20 cm (si nici asa plasamentele nu ar fi fost prea sigure) a facut prea riscanta escaladarea ei.

A doua zi, duminica am pornit pe Transfagarasan si la 10 minute de mers dupa Conacul Ursului, pe partea dreapta, am gasit cascada numita Inghetata Ursului. De fapt este o scurgere de apa care vara este destul de modesta dar iarna cand ingheata strat peste strat, capata aspect de cascada. Aici am avut 2 lungimi de coarda, una de vreo 50 metri si a doua de vreo 25. Cascada e formata din trepte cu pasaje verticale de diverse inaltimi si portiuni inclinate intre ele care ofera un moment de respiro intre pasajele verticale. Datorita lungimii si pasajelor, se poate spune ca e traseu de angajament. Prima regrupare a fost pe o brana inclinata  folosind trunchiurile si radacinile unor copacei. De acolo Lucian a plecat intr-o traversare ascendenta si dupa inca o portiune destul de inclinata, a urmat un pasaj vertical de vreo 5-6 metri care a incheiat catararea. A urmat un rapel destul de infricosator pe semicorzile ude iar cand am ajuns la baza cascadei mai aveam cam 50 de cm pana la nodul de la capatul corzilor.

Cand cascadele ingheata, noi le urcam

Sambata foarte dimineata am plecat pe Valea Oltului la catarare pe cascade inghetate. Asa speram noi, sa fie inghetate bine. Noi, adica eu si Lucian, un alpinist bun din Brasov si un tip fain, pe care l-am cunoscut prin intermediul unui alt tip pe care nu il cunosc personal 🙂 ciudat nu ?  😀

Ceata deasa  pe mai mult de jumatate din drum ma face sa intarzii, astfel ca ajungem la cascada Lotrisor cam pe la pranz. Nu-i bai pentru ca nu e o cascada tehnica, inclinatia foarte lejera o recomanda ca teren numai bun pentru initiarea in tainele  apei inghetate si de joaca.  In drum spre aceasta, vedem inca vreo 3 curgeri de apa inghetate, din care 2 se prezinta in stare buna de catarat iar una mai are nevoie de timp.  Pe cele 2 le bifam sa le incercam la intoarcere. Cascada Lotrisor e inghetata relativ bine, acoperita cu zapada in mare parte dar mai sunt unele pojghite subtiri pe sub care se vede apa curgand. Urcam la liber pe gheata inclinata iar sus trecem prin tunel. Cursul apei a fost deviat printr-un tunel sapat de om. Pe partea cealalta a tunelului in dreapta vedem o scurgere sub forma de turturi, careia Lucian nu ii rezista si o ia la ciocanit cu pioletii. Gheata nu e chiar pe placul lui, unde mai pui ca se mai desprind si turturi. Urca vreo 2.5-3 m, moment in care simte nevoia protectiilor de gheata. Coboara si facem cale intoarsa, descataram Lotrisorul cu spatele si revenim la coloanele de turturi echipati cu tot ce trebuie : coarda, ham, suruburi , expresuri, etc…  Acum Lucian se duce intins, dupa care il urmez eu, recuperand protectiile din gheata. Iesirea de pe coloana de gheata este foarte abrupta, daca ar fi fost acoperita cu gheata, ne-am fi distrat  🙂

Coboram in rapel, pe mijlocul tunelului, descataram din nou Lotrisorul si ne indreptam catre o frumoasa curgere inghetata pe care o vazusem  cand veneam incoace. Are vreo 25 m, este ingusta iar filarea se face direct de pe paraul inghetat. Plec cap de coarda, infiletez 3 suruburi pana sus. Aproape de iesirea superioara simt nevoia unui al patrulea surub dar nu-l am la mine. Bine ca am luat 4 expresuri totusi 😛 . Sus pun o bucla dupa un brad si Lucian ma lasa “salam” ca sa nu mai trag toata coarda sus si  recuperez suruburile in timp ce cobor. Urmeaza Lucian cap coarda iar dupa ce coboara si el plecam catre ultima catarare pe ziua de azi, pentru ca e deja amiaza tarzie. Ultima curgere de apa are cam 3 metri verticali formati din turturi mari dupa care e lejera dar destul de lunga. Ne jucam si pe aceasta iar intunericul ne prinde in rapel pe care il facem din 2 bucati din cauza lungimii si reliefului.

A doua zi pornim catre Malaia la cascada Scorus si dupa ce aflam cam pe unde e cascada pornim in traseu, lasand masina pe un forestier. Desi traseul catre cascada este marcat, noi reusim sa nu o gasim din prima. Forestierul catre cascada e destul de abrupt si accidentat   si evident ca daca bagi capul intre umeri si tragi ca locomotiva ratezi indicatorul. Asa am facut noi. Dar tot raul spre bine. Nu eu, ci raul 😀 In balaureala noastra gasim 2 cascade frumoase, prima care incepe cu o verticala de vreo 6-7 m  si apoi inclinata frumos si a doua,  lata si destul de apropiata de verticala, de vreo 10 m sau mai mult. Ca sa ajungi la a doua, trebuie sa fii foarte hotarat pentru ca traseul e dificil, se merge pe firul foarte accidentat al paraului care vine din cascada.

Cascam ochii pe GPS-uri, calculam, injuram, mai mergem  si facem cale intoarsa pana la ultima locatie cunoascuta. Vedem indicatorul catre cascada si radem unul de altul cat de destepti am fost 🙂 . dupa inca 20 de minute avem in fata inaltimea ametitoare a cascadei Scorus, vreo 50 + metri dupa cum aveam sa aflam. Ne echipam si ii las lui Lucian onoarea de a da primele gauri in gheata deoarece are experienta. Alegem linia din stanga pentru ca pe dreapta inca se vede apa sub gheata. Primii 20, poate mai multi de metri sunt atat de aproape de verticala incat poti sa ii consideri asa. Lucian merge cu incredere dar precaut. Nici aici gheata nu este ideala. Dupa ce planteaza 6 suruburi incepe sa dispara din raza mea vizuala, semn ca inclinatia peretelui de gheata incepe sa fie mai prietenoasa cu el. In scurt timp mi se termina coarda si dupa multe replici strigate, eliberez coarda din dispozitivul de filare si astept semnalul lui. Un strigat ma anunta ca pot sa incep catararea. Chiar daca faptul ca sunt legat in coarda si asigurat de sus, imi da un confort psihic, nu pot sa nu ma uit in jos cu oarecare teama pe masura ce inaltimea creste. Recuperarea suruburilor este aproape la fel de grea ca si plasarea lor, dar ma descurc. Incept sa obosesc la un moment dat (gambele si mainile), dar ma uit in sus si vad ca mai am vreo 2 metri dificili si apoi inclinatia peretelui scade suficient cat sa-mi trag sufletul. Inca un efort si sunt pe un teren ceva mai sigur. La iesirea de pe cascada Lucian imi face cateva poze 🙂 Incepem sa pregatim ancora pentru rapel si imi dau seama ca am uitat cutitul ca sa taiem cordelina. Bine ca am luat totusi niste fructe uscate 😛 Bagan niste calorii din amestecul de fructe, si apoi desfacem o bucla de cordelina prea scurta si o reinnodam dupa brad. Lucian coboara primul si dupa semnal ma pregatesc eu pentru cel mai lung rapel de pana acum. Nu pot spune ca nu am avut emotii mari. Corzile nu se comportau exemplar prin dispozitvul de rapel si cand iti atarna de ham 5 kg de fiare balanganindu-se in toate partile, nu e tocmai comod. Cobor cativa metri, ma uit in jos si vad ca avem spectatori. Continui coborarea batraneste si dupa alte cateva minute sunt la baza cascadei. Imi vine sa pup pamantul dar e numai gheata in jur 🙂

Am facut un clip cu aceasta tura la gheata, pe care va invit sa il urmariti cu placere !

Weekend cu peripetii si alergare pe munti

Weekendul trecut, in drum spre casa, m-am oprit in zona Brasovului pentru o tura pe munti, in Piatra Craiului si Bucegi. Sambata am pornit de la Casa Folea si am urcat pe varful La Om pe muchia Coltii Gainii. Am revazut portiuni pe care am alergat la maraton Piatra Craiului si mi-am reamintit cu placere aceasta cursa. Am vazut capre negre, unele de la o distanta care nu e mereu in avantajul lor. La coborarea am alergat putin pe muchie. Aveam cazare rezervata la cabana Gura Raului si dupa coborarea de pe munte am vrut sa scurtez drumul pana la cabana asa ca m-am luat dupa un localnic care mi-a indicat un drum care taie muntele pana acolo. Mare greseala. La un moment dat am ramas blocat cu masina in zapada pe urcare intr-o serpentina. Era intuneric si destul de frig. Am incercat sa ies punand pamant la roti dar fara succes. Am sunat pe unde am stiut insa nu am gasit ajutor nicaieri. Eram pregatit (mai degraba resemnat) sa petrec noaptea acolo si sa ma dus a doua zi dupa ajutor. Dar deodata, de pe drumul tot mai accidentat care ducea la vale aud in intuneric pasi in zapada. Cand ajunge langa maine, vad un om al muntelui calare pe un cal, tinand de capastru inca un cal. Universul l-a trimis in calea mea, imi zic. Omul era un cioban care avea salasul de iarna la 100 de metri mai sus pe o ramificatie a drumului. Isi echipeaza calul si imi trage masina din panta pe o portiune mai dreapta de unde am reusit sa ma lansez si sa urc panta pe drumul de intoarcere. Ii multumesc, il rasplatesc si ma intorc de unde am plecat cu lectie invatata. Sa nu ma mai supraestimez, nici pe mine, nici capacitatile masinii si sa nu cred ce spun toti strainii. Uneori este mai bine sa alegi drumul lung in viata. Cat traiesti, inveti.  Ajuns la cabana, mi s-a parut hotel de 4 stele gandindu-ma la situatia din care am iesit.

Duminica dimineata am pornit catre cabana Malaiesti in Bucegi. Imi uitasem acolo un buff cand am fost ultima data si profit de ocazie sa il recuperez. Cu aceeasi colegi de tura de ieri ma intalnesc la pornirea in traseu si ne ia 80 de minute sa ajungem la cabana. Am vrut sa urcam pe Hornul Mic dar ziua de ieri mi-a injumatatit resursele iar urcarea in forta pana la cabana nu a ajutat, asa ca am decis sa urcam pe Hornul Mare care are o inclinatie mai lejera si erau deja urme batute fata de  celalalt care era virgin. Zapada mare pana la horn si la fel de mare si in horn, inaintam incet. In creasta e soare si senin, vizibilitatea excelenta ne dezvaluie Bucegiul in toata splendoarea lui. Coltarii scrasnesc pe zapada inghetata si pietre. Ajungem pe varf si dupa gustarea compusa dintr-o banana, un baton, cateva chipsuri raw condimentate din spanac si napi deshidratati de la Lifefood, pornesc inapoi pe acelasi traseu. Era destul de frig pe varf si colegii mei pleaca inainte, oarecum presati si de timp. Ne luam la revedere, dar eu mentionez totusi ca s-ar putea sa ne vedem si la cabana 🙂 Dupa ce imi termin realimentarea pornesc si eu in alergarea usoara acolo unde imi permite terenul. Mi-am propus sa ii ajung din urma pana la cabana. In momentul in care plec, ii vad deja aproape de Hornul Mare, pregatindu-se de coborare. Ajung la iesirea din horn si ei coborasera hornul, erau la baza lui. Incep sa cobor si eu,  in pas grabit ce aduce a mult a alergare pe multe portiuni. Strategia functioneaza pentru ca ma apropii de ei destul de bine. Iesit din horn, continui sa cobor in alergare  si in scurt timp ii ajung. Ajung inaintea lor la cabana unde imi dau jos coltarii, ii astept si pe ei, mancam ceva iar dupa asta pornim catre forestier unde avem masinile. De data aceasta, chiar ne luam au revoir, eu pornesc in alergare si de la cabana pana la iesirea pe forestier fac 47 de minute.

A fost o tura frumoasa, nu lipsita de neprevazut (chiar daca a fost rezultatul prostiei mele) pe care am combinat-o frumos si cu un antrenament de iarna.

Ce mâncare ia un vegan pe munte

Am fost intrebat de multe ori ce mancare iau pe munte. Se pare ca unii vegani nu stiu cum ar putea sa isi pastreze alimentatia cand nu mai sunt in oras.  Am facut un video in care vorbesc despre ce mancare iau pentru o tura montana. La momentul postarii acestui clip, tocmai m-am intors de la tura de 2 zile pe munte.

Like & Share daca v-a placut sau daca v-a fost de ajutor !